Conform legii, căsătoria este permisă doar între persoane care au împlinit 18 ani. Contractarea unei căsătorii este totuși permisă și începând cu 16 ani, cu avizul favorabil al unui medic, cu încuviințarea părinților și cu aprobarea instanței de tutelă. Acesta a fost și motivul pentru care Ionuț A. s-a adresat Judecătoriei. În cererea sa, bărbatul a arătat că întreține o relație de prietenie și de dragoste de aproximativ un an și două luni cu I.M.B., o fată aflată în sistemul de protecție a copilului și că dorește să își construiască un viitor cu aceasta. Prezentă în instanță, fata a precizat și ea că vrea să se mărite cu Ionuț A., iar reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială nu au avut nici ei nimic împotrivă.
Deși toți cei implicați erau de acord cu căsătoria dintre cei doi, decizia judecătorilor avea să fie alta. Magistrații au apreciat că doar Ionuț A., în vârstă de 32 de ani și având deja un copil minor dintr-o altă relație, are maturitatea necesară pentru a se căsători. Fata, în vârstă de 16 ani și 7 luni, se afla la început de drum, fără a ști prea multe despre lume și viață. „Instanța trebuie să țină cont de faptul că, la această vârstă, minorul nu a dobândit maturitatea necesară pentru a înțelege pe deplin implicațiile unei astfel de decizii. Căsătoria presupune angajamente pe termen lung, precum și responsabilități semnificative. Simpla existență a unei relații de iubire, fără o justificare solidă din perspectiva maturității și a capacității de înțelegere a repercusiunilor unei căsătorii, nu este suficient pentru a autoriza încheierea căsătoriei”, au explicat judecătorii decizia de respingere a solicitării. Sentința Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi contestată în apel, în următoarele 30 de zile… https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sentinta-a-judecatoriei-iasi-dupa-ce-a-refuzat-sa-aprobe-o-casatorie-iubirea-nu-este-suficienta-pentru-a-intemeia-o-familie–1843411.html