Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, reprezentanții filialei ASCOR Baia Mare, Paul Coza (președintele asociației) și Daniel Techereș (coordonator), au participat, în perioada 12–15 martie, la Consiliul Național ASCOR, organizat la Iași de către membrii filialei ASCOR Iași.
Cei doi maramureșeni au participat activ la sesiunile de lucru și la dezbaterile dedicate misiunii și rolului asociației în mediul universitar. În cadrul întâlnirii au fost analizate diverse teme de actualitate privind implicarea tinerilor în viața Bisericii, între care rolul și locul studentului creștin în societatea contemporană, precum și propuneri de organizare a unor activități la nivelul fiecărei filiale, în acord cu tematica anului omagial și comemorativ 2026. Totodată, au fost abordate și aspecte organizatorice ce vizează consolidarea și eficientizarea activității filialelor ASCOR din întreaga țară.
Un moment deosebit al întâlnirii l-a constituit prezența și vizita Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care le-a adresat tinerilor un cuvânt de încurajare și câteva reflecții despre importanța implicării și mărturisirii credinței în rândul generațiilor tinere.
Următorul Consiliu Național ASCOR va avea loc în toamna anului 2026, la Oradea, informează reprezentanții ASCOR Baia Mare.