Incendiul a iazbucnit la o locuinţă din comuna băcăuană Poduri, în satul Poduri. Având în vedere amploarea incendiului, la faţa locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autofreză, o autoscară şi o ambulanţă SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.
În sprijinul pompierilor militari intervin şi cei de la OMV Petrom, cu o autospecială de stingere aparţinând operatorului economic, dar şi voluntarii de şa Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. „Proprietara imobilului a suferit un atac de panică.
Aceasta a fost monitorizată de către echipajul SMURD şi refuză transportul la spital”, a transmis ISU Bacău. La ora transmiterii acestei ştiri, intervenţia pentru stingerea incendiului este în desfăşurare.