8.2 C
Iași
14 martie, 2026

Poli Iași își putea spăla toate păcatele sezonului, în Ghencea!

* Steaua București – Politehnica Iași 3-1 * păcat, deoarece Iașul chiar a jucat ceva în Ghencea! Deși n-a avut posesie (60%-40%), a tras nu mai puțin de 9 șuturi spre poartă, față de doar 7 ale gazdelor, dintre care 7 au venit încă din prima repriză * raportul șuturilor pe spațiul porții a fost 3-3

Politehnica Iași a arătat curaj și personalitate pe terenul uneia dintre cele mai dificile arene din fotbalul românesc, Stadionul Steaua, casa echipei Steaua București.

Cu o echipă în care, surprinzător pentru mulți, și-au făcut loc numeroși tineri ieșeni, formația din Copou a intrat pe teren fără complexe și a demonstrat că poate ține piept unui adversar redutabil. Pentru aproape jumătate de oră, ieșenii au dat impresia că pot produce o surpriză de proporții în capitală.

Primele minute au fost echilibrate, iar Steaua nu a reușit să creeze pericol real la poarta lui Niga. Totul s-a schimbat însă în minutul 20, la o fază fixă.

Un corner executat de pe partea dreaptă de Răzvan Drăghici a creat haos în careul ieșean. Defensiva moldavă nu a reușit să respingă mingea, iar balonul a căzut în careul mic, unde Ștefan Pacionel a împins mingea în plasă de la doar doi metri: 1-0 pentru Steaua.

Ieșenii nu s-au prăbușit după gol. Dimpotrivă, au continuat să atace și să profite de spațiile oferite de adversar. În minutul 30, eforturile au fost răsplătite: Ofori a trimis mingea în poartă și a restabilit egalitatea, spre entuziasmul băncii tehnice și al suporterilor veniți de la Iași.

Pentru câteva minute, visul unei surprize uriașe a prins contur.

Dar fotbalul pedepsește greșelile.

În minutul 34, Carlos Inglada l-a tras de mână în careu pe Rubio. Arbitrul nu a ezitat: penalty și cartonaș roșu.

Decizia a schimbat complet soarta partidei.

Un minut mai târziu, Bogdan Chipirliu a executat penalty-ul cu sânge rece. Portarul Niga a plecat în dreapta, iar atacantul stelist a trimis mingea în stânga: 2-1 pentru Steaua.

Rămași în inferioritate numerică, ieșenii au continuat să lupte, dar forța ofensivă a gazdelor și-a spus cuvântul. În minutul 62, Rubio a închis practic meciul cu un șut plasat de la aproximativ 16 metri, lateral stânga, la colțul lung: 3-1.

Păcat, deoarece Iașul chiar a jucat ceva în Ghencea! Deși n-a avut posesie (60%-40%), a tras nu mai puțin de 9 șuturi spre poartă, față de doar 7 ale gazdelor, dintre care 7 au venit încă din prima repriză. Raportul șuturilor pe spațiul porții a fost 3-3, iar după primele 45 de minute scorul la acest capitol era chiar 2-3, în favoarea ieșenilor. Statisticile arată clar că moldovenii nu au fost deloc o victimă sigură, ci un adversar incomod care a pus probleme serioase.

Dezamăgirea lui Tibor Selymes

La final, antrenorul Tibor Selymes nu și-a ascuns frustrarea:„Steaua nu a ajuns la poarta noastră până în minutul 20, când am primit un gol după o fază fixă în care nu înțeleg de ce nimeni nu a respins mingea. Apoi a venit și a doua greșeală individuală, cu un fault inutil, care a rupt jocul. În rest, am jucat foarte bine, exact cum am pregătit meciul. Ne-am creat ocazii, am marcat, nu le-am dat multe șanse. După eliminare a fost foarte greu. Acum trebuie să ne concentrăm pe play-out”.

Rezultatele etapei a XXI-a, ultima a sezonului regulat

Steaua București – Politehnica Iași 3-1

Chindia Târgoviște – Metalul Buzău 2-3

Sepsi Sfântu Gheorghe – ASA Târgu Mureș 0-0

Corvinul Hunedoara – FC Bihor 2-1

CSC Șelimbăr – CSM Reșița 1-1

Olimpia Satu Mare – CS Dinamo București 2-0

CSC Dumbrăvița – Concordia Chiajna 1-0

AFC Câmpulung Muscel – CS Tunari 1-3

Ceahlăul Piatra Neamț – CS Afumați 1-2

FC Bacău – CSM Slatina 3-2

Gloria Bistrița – FC Voluntari 1-0

Programul formației ieșene în play-out

Pentru Politehnica Iași, sezonul intră acum într-o fază decisivă. După încheierea sezonului regulat din Liga a II-a, formația din Copou se pregătește pentru o serie de șapte meciuri în care fiecare punct poate cântări enorm în economia finală a clasamentului.

Programul ieșenilor în play-out este următorul:

Politehnica Iași – Ceahlăul Piatra Neamț

CS Dinamo București – Politehnica Iași

Politehnica Iași – ASA Târgu Mureș

Metalul Buzău – Politehnica Iași

Politehnica Iași – AFC Câmpulung Muscel

Politehnica Iași – Gloria Bistrița

CSM Slatina – Politehnica Iași

Mesajul antrenorului Tibor Selymes este cât se poate de clar: șase puncte în primele două etape ar putea reprezenta salvarea de la grijile retrogradării. Dacă formația din Copou va reuși să păstreze spiritul de luptă și determinarea arătate pe terenul celor de la Steaua București, totul va fi simplu!

Iar apoi, ar pute începe marea reconstrucție, pe care o așteaptă întreaga suflare fotbalistică a Iașului!

Daniel LEONTE

Sursa: https://ziarulevenimentul.ro/stiri/sport/poli-ia-i-i-i-putea-spala-toate-pacatele-sezonului-in-ghencea–217595180.html

Ultimă oră

Același autor