14.6 C
Iași
13 martie, 2026

Ciorbă de perișoare ca la mama acasă – Rețetă tradițională, simplă și delicioasă

O ciorbă de perișoare ca la mama acasă este unul dintre cele mai iubite preparate din bucătăria românească. Cu perișoare fragede, legume aromate și zeamă acrișoară, această ciorbă redă gustul meselor din copilărie și al rețetelor tradiționale.

Cu doar câteva ingrediente și puțin timp, poți obține un preparat delicios, ideal atât pentru mesele în familie, cât și pentru ocaziile mai speciale.

Rețeta de ciorbă de perișoare ca la mama acasă

Pentru a pregăti o ciorbă de perișoare delicioasă, ai nevoie de 2 litri de apă, de 1 morcov mare, de 1 păstârnac, de jumătate de țelină mică, de 1 ceapă medie, de 1 ardei gras, de 2 linguri ulei, de 200 ml suc de roșii sau 2 linguri pastă de roșii, de sare după gust și de 1 legătură leuștean proaspăt.

Pentru perișoare ai nevoie de 400 grame carne tocată de porc sau amestec porc-vită, de 50 grame orez, de 1 ou, de 1 ceapă mică tocată foarte fin, de 1 lingură pătrunjel verde, de o jumătate linguriță de sare și de puțin piper.

Pune apa la fiert într-o oală încăpătoare, iar între timp curăță morcovul, păstârnacul și țelina și taie-le în cubulețe mici. Toacă mărunt ceapa și ardeiul, iar într-o tigaie încinge uleiul și călește ceapa, morcovul, păstârnacul și țelina pentru aproximativ 4-5 minute, până devin ușor moi și aromate.

Legumele călite se adaugă în oala cu apă fierbinte și se lasă la fiert aproximativ 10 minute. Pentru perioșoare se amestecă totul într-un bol, iar din compoziție se formează bile mici, de aproximativ 2-3 cm diametru. Când legumele sunt aproape fierte, se adaugă perișoarele una câte una în ciorba care trebuie să fiarbă ușor.

Se lasă la fiert aproximativ 15 minute, până când perișoarele sunt gătite complet. La final, adaugă sucul de roșii și mai fierbe totul încă 5 minute. Potrivește gustul de sare și presară leuștean proaspăt. Află și cum poți să faci un parizer țărănesc delicios.

Sfaturi pentru o ciorbă reușită

Pentru ca ciorba să iasă cu adevărat gustoasă, câteva sfaturi pot face diferența. În primul rând, este important ca perișoarele să fie fragede, lucru pentru care este necesar să nu frămânți carnea excesiv, iar orezul trebuie să fie spălat înainte, ca să elimini excesul de amidon.

Unele gospodine adaugă și 1 lingură de apă rece sau supă în compoziția de carne, pentru a face perișoarele mai pufoase. Dimensiunea perișoarelor este foarte importantă, întrucât dacă sunt prea mari, vor fierbe mai greu și pot deveni tari. Cel mai bine este să fie mici și uniforme, astfel încât să se gătească în același timp.

Un alt sfat util este să îți umezești mâinile cu apă rece înainte de a forma perișoarele, întrucât acestea se modelează mai ușor astfel. În ceea ce privește gustul ciorbei, acrirea se poate face în mai multe moduri. În unele zone se folosește borș, iar în altele se utilizează zeamă de lămâie sau oțet. Dacă alegi borșul, acesta trebuie fiert separat câteva minute înainte de a fi adăugat în ciorbă.

Pentru un plus de aromă, la final poți adăuga și pătrunjel verde, nu doar leuștean. La final, se servește fierbinte, cu smântână și ardei iute alături. Află și ce rețete de murături poți face pentru diabetici .

Această ciorbă de perișoare are un gust ca la mama acasă, se prepară ușor și este ideală pentru orice ocazie, de aceea, merită cu siguranță încercată măcar o singură dată.

Sursa: https://www.bzi.ro/ciorba-de-perisoare-ca-la-mama-acasa-reteta-traditionala-simpla-si-delicioasa-5491821

Ultimă oră

Același autor