Cinematografia a reprezentat, de-a lungul secolului XX, una dintre cele mai accesibile și importante forme de cultură vizuală, având un rol esențial în viața socială și culturală a comunităților urbane, inclusiv în cadrul orașelor mici. Astfel, cinematograful devine un spațiu al întâlnirii colective, al educației vizuale și al creativității, reflectând totodată transformările sociale, politice și culturale.În acest context, orașul Șimleu Silvaniei oferă un studiu de caz relevant pentru înțelegerea modului în care cinematografia s-a manifestat în mediul urban de dimensiuni reduse. Începând cu primele spectacole de teatru și proiecții cinematografice temporare, până la construirea unui cinematograf permanent, evoluția acestui tip de spațiu cultural reflectă atât dinamica locală, cât și politicile culturale ale diferitelor perioade. Așadar, articolul de față își propune analiza apariției și a evoluției cinematografiei în Șimleu Silvaniei, cu accent pe cinematograful „Măgura”, urmărind contextul istoric și cultural.Șimleu Silvaniei este situat în partea de vest a județului Sălaj, la aproximativ 29 km de municipiul Zalău, reședința administrativă a județului. Așezat la poalele dealului Măgura, orașul a fost considerat „capitala spirituală” a Sălajului, statut susținut de numeroasele personalități și de activitatea socioculturală intensă desfășurată de-a lungul timpului1.Când vorbim despre istoria vieții culturale din Șimleu Silvaniei, o sursă bună de informare este ziarul șimleuan „Gazeta de Duminecă” (1904-1911; 1920-1937). În cadrul acestuia putem observa dorința și bucuria locuitorilor privind spectacolele trupelor de teatru care ajung și în Șimleu Silvaniei prin intermediul turneelor, primele mențiuni din ziar fiind încă din anul 1904. Datorită acestui entuziasm, ajungem să vorbim despre clădirea Teatrului Orășenesc care devine spațiul dedicat acestor trupe, după modelul comunității maghiare șimleuane. Începând cu anul 1909, Șimleu Silvaniei reușește să aibă propria trupă locală de teatru. Aceasta, pe lângă clădirea Teatrului Orășenesc, mai folosește și spațiul parcului din Castelul Báthory pentru spectacolele de vară în aer liber, dedicate evenimentelor speciale. În acest an, 1909, putem observa în gazetă și prezența unui anunț asupra abonării la revista „A Kinematograf”, care urmează să fie tipărită în limbile germană, maghiară, română și croată (Colecția Muzeului Județean de Istorie și Artă – Zalău).Primele mențiuni ale unui cinematograf în Șimleu Silvaniei sunt prezente în cadrul unui contract de locațiune. Acesta ne informează că, de la 1 noiembrie 1922 până la 31 octombrie 1923, clădirea Teatrului Orășenesc este închiriată pentru a găzdui Cinematograful „Apollo”. Nu știm, în actualul stadiu al documentării, alte date despre cinematografele șimleuane din perioada interbelică, dar putem presupune că au cunoscut o dezvoltare, reflectată în măsurile luate ulterior de către regimul comunist postbelic.În data de 3 noiembrie 1948, Ministerul Artelor și Informațiilor emite un decret pentru naționalizarea industriei cinematografice și reglementarea comerțului cu produse cinematografice. În anexa decretului, pe lista instituțiilor destinate naționalizării, apare și un anume Cinematograf „Scala” din Șimleu Silvaniei. Atât clădirea Teatrului Orășenesc, cât și cea a Cinematografului „Scala” nu au fost încă identificate, totuși, cel mai probabil, nu erau pe locul actualului cinematograf.Vederile din anul 1904, care cuprind zona locației Cinematografului „Măgura”, arată că a mai existat o clădire de dimensiuni mai mici, amplasată mai aproape de actuala Biserică Ortodoxă „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Până în perioada construcției cinematografului nu s-au mai găsit, momentan, surse sau informații despre activitatea din această locație. De asemenea, nici funcționalitatea clădirii precedente, nici anul demolării acesteia nu sunt cunoscute.Conform releveelor și a documentației de administrație consultate, aflăm că anul construcției Cinematografului „Măgura” din Șimleu Silvaniei este 1957. Cinematograful a avut inițial denumirea de „Maxim Gorki”, conform unei fotografii din anii ʼ50. În următoarele fotografii, cu cinematograful din perioada anilor ʼ50-ʼ60, clădirea prezintă numele simplu de „Cinema”, urmând ca mai târziu să primească denumirea de „Măgura”. În Monografia Sălajului din anul 1980 sunt menționate diferite activități, pe linia de creație și artă în Șimleu Silvaniei, printre care și cele pe tematică cinematografică în rândul tinerilor și adulților.Cinematograful „Măgura” a funcționat până în anul 1992, când a ajuns sub administrația Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor RomâniaFilm (RADEF).În anul 2003, un document din cadrul RADEF prezintă un inventar al cinematografului, precum și date despre CF-ul clădirii. În 12 februarie 2003, printr-un document din cadrul Filialei de Explorare a Filmelor Maramureș, suntem informați despre starea de degradare a clădirii. Problemele cele mai mari descrise sunt cele legate de starea acoperișului și a hidroizolației, care prezintă infiltrații de apă ce necesită reparații.Până la începutul anilor 2000, clădirea ajunge să aibă funcțiunea de magazin de tip secondhand de haine. Tot în această perioadă, cele trei uși principale din lemn ajung să fie schimbate cu uși de termopan și, posibil, tot atunci să fie schimbată culoarea fațadei principale din alb în albastru.În jurul anilor 2010-2015, presa menționează că „Cinematograful din Șimleu Silvaniei este în moarte clinică”, clădirea ajungând să treacă din administrarea RADEF în subordinea Primăriei Șimleu Silvaniei.Aceasta rămâne fără nicio funcționalitate până în anul 2024, când Primăria Orașului Șimleu Silvaniei a depus un proiect de reabilitare și refuncționalizare a clădirii în cadrul apelului de proiecte PRNV/2023/714.C.1 – „Centre multifuncționale”, cu finanțare europeană. Proiectul va fi realizat de către Studio 82.În urma studiului asupra clădirii Cinematografului „Măgura” am ajuns la concluzia că este vorba despre un proiect-tip. În urma documentării noastre s-a constatat că acest tip de cinematograf se regăsește în mai multe localități din România, construite în perioada anilor ʼ50-ʼ70: București – Cinematograful „Pacea” 1957, Cinematograful „Drumul Sării” 1963, Cinematograful „Cosmos” 1974, Băilești – județul Dolj – Cinematograful 30 Decembrie, Adjud – județul Vrancea – Cinematograful „Doina” 1958-1959, Bocșa – județul Caraș-Severin – Cinematograf 1963, Șomcuta Mare – județul Maramureș – Cinematograf și,ulterior, Centrul Cultural „Chioarul”,Hârlău – județul Iași – Cinematograful „1 Mai” 1959.Proiectul a fost conceput cu o singură sală de proiecție, acomodând 300-350 de locuri pe scaun, dimensiunile sale fiind relativ modeste și adaptate pentru localități mici. Din punct de vedere arhitectural, cinematograful prezintă tipare clasice simplificate, elemente care se regăsesc în arhitectura comunistă, având ca inspirație arhitecturală fascismul italian. Aceste influențe pot fi puse în legătură cu limbajul formal al picturii metafizice a lui Giorgio de Chirico, cu teoriile scenografice ale lui Adolphe Appia și cu monumentalismul promovat de Albert Speer, arhitectul lui Hitler. Prin raportarea la scară, funcțiune și context urban, proiectul poate fi interpretat ca fiind destinat orașelor mici, funcționând mai degrabă ca un cinematograf de cartier decât ca un cinematograf reprezentativ de tip central, după cum se prezintă exemplele din cadrul Bucureștiului.Dincolo de infrastructura cinematografică locală, Șimleu Silvaniei se leagă de istoria cinematografiei și prin personalitatea lui Joe Pasternak. Născut la 19 septembrie 1901, în Șimleu Silvaniei, acesta a devenit unul dintre producătorii importanți ai cinematografiei americane din secolul XX. După începuturile carierei în Europa, Pasternak a emigrat la Hollywood, unde a lucrat pentru studiourile Universal Pictures și Metro-Goldwyn-Mayer, producând numeroase musicaluri de succes. Cariera sa internațională oferă o dimensiune simbolică legăturii dintre un oraș mic din România și industria cinematografică mondială.Evoluția cinematografiei în Șimleu Silvaniei ilustrează parcursul general al cinematografului din orașele mici din România: de la manifestări culturale și spații multifuncționale, la instituționalizarea cinematografului ca spațiu dedicat, urmată de declinul determinat de schimbările tehnologice, economice și administrative. Degradarea și pierderea funcțiunii cinematografice după anii 1990 reflectă o problemă mai amplă a patrimoniului cultural construit din România. Totuși, inițiativele recente de reabilitare și reconversie a acestor tipuri de clădiri indică o posibilă recuperare a valorilor culturale și urbane. Astfel, documentarea istoriei cinematografului din Șimleu Silvaniei devine un element important atât pentru conservarea memoriei locale, cât și pentru înțelegerea rolului pe care aceste spații l-au avut în construirea identității culturale a orașelor mici.(Articol apărut în revista)