Parlamentul României a aprobat dislocarea temporară de forțe americane în România, după o solicitare oficială transmisă de președintele Nicușor Dan, în contextul tensiunilor generate de războiul din Iran. Decizia a fost adoptată în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, după o dezbatere tensionată, marcată de proteste ale opoziției.
Hotărârea a trecut cu 272 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă și 5 abțineri, în timp ce două persoane nu au votat. După anunțarea rezultatului, președintele de ședință a declarat închisă reuniunea Parlamentului.
Forțe americane în România, aprobate după votul Parlamentului
Cererea privind dislocarea temporară de forțe americane în România a fost transmisă de președintele Nicușor Dan, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Documentul a ajuns în Parlament pentru aprobarea finală, conform legislației privind prezența militară străină pe teritoriul național.
Potrivit explicațiilor oferite de șeful statului, echipamentele militare care ar urma să fie dislocate sunt destinate exclusiv apărării și nu includ armament ofensiv.
„Aceste echipamente sunt defensive și subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, astea se spune că ele sunt echipamente non-cinetice”, a spus președintele.
Solicitarea administrației americane vizează aducerea în România a unor avioane de realimentare, sisteme de monitorizare și echipamente de comunicații satelitare, acestea din urmă fiind corelate cu sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu.
Conform informațiilor apărute în presa internațională, Statele Unite ar urma să trimită până la 500 de militari pentru a opera aceste echipamente.
Posibile baze militare implicate
Surse citate în dezbaterea publică susțin că prezența militară americană nu s-ar limita doar la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, una dintre cele mai importante facilități NATO din regiune.
Aceleași surse indică faptul că echipamentele și personalul american ar putea fi desfășurate și la baza aeriană Câmpia Turzii. Potrivit informațiilor vehiculate, totalul militarilor americani implicați în operațiune ar putea ajunge la aproximativ 500, ceea ce confirmă datele publicate anterior de agenția Bloomberg.
Dezbateri tensionate și proteste ale opoziției
Votul privind dislocarea de forțe americane în România a fost precedat de o dezbatere tensionată în plenul reunit al Parlamentului. Mai multe partide din opoziție au anunțat că nu vor participa la vot, criticând caracterul secretizat al documentului transmis legislativului. Liderul AUR, George Simion, a declarat că formațiunea sa nu susține solicitarea președintelui.
„Alegem pacea”, a afirmat acesta în plenul Parlamentului.
De asemenea, deputatul neafiliat Dumitru Coarnă a anunțat că nu votează propunerea, invocând aceeași dorință de evitare a escaladării conflictelor militare.
Partidul POT a anunțat la rândul său că nu va participa la vot. De la tribuna Parlamentului, Ana Maria Gavrilă a lansat critici la adresa președintelui.
„Nicușor Dan este o glumă. Nu își asumă. A convocat CSAT, urmând ca Guvernul să implementeze măsurile. Parlamentul are atribuții doar când este conflict militar. Intră România în conflict militar, când ați venit cu solicitarea în Parlament și nu vreți să vă asumați?”
Guvernul și Ministerul Apărării susțin decizia
Reprezentanții guvernului au apărat în Parlament solicitarea privind prezența militară americană. Premierul Ilie Bolojan a susținut că decizia este necesară pentru securitatea națională și pentru consolidarea capacității de apărare a României.
„Vă asigur că propunerea este în interesul țării noastre”.
Premierul a transmis și un mesaj privind responsabilitatea deciziilor strategice. „Deciziile importante pentru țară nu pot fi luate cu vuvuzelele”.
În timpul dezbaterilor a intervenit și ministrul Apărării, Radu Miruță, care a respins acuzațiile opoziției. „Nu băgăm România în război, nu devenim țintă”.
Ministrul a subliniat că scopul proiectului este creșterea capacității de apărare a țării.
„Supunem la vot o sporire a capacității de apărare a României, să devenim mai puternici. E nevoie de capacități tehnice de apărare. Asta ridică gradul de descurajare a celor care se uită cu ochi sticloși la adresa României”.
Documentul privind forțe americane în România este secretizat
Solicitarea transmisă de administrația americană și aprobată de CSAT a fost clasificată la nivel „secret”. Din acest motiv, documentul nu a fost publicat pe site-ul Parlamentului, așa cum se întâmplă de regulă în cazul altor inițiative.
Parlamentarii au avut însă posibilitatea să consulte documentul în cadrul comisiilor de apărare.
Scrisoarea transmisă de președintele Nicușor Dan a fost analizată în Birourile Permanente reunite, iar ulterior a fost trimisă plenului pentru vot.
În final, majoritatea parlamentară a decis aprobarea dislocării de forțe americane în România, considerând că măsura este necesară pentru întărirea securității naționale într-un context internațional tensionat.