„Am fi norocoși dacă avem o creștere economică de 0,5% anul ăsta. Sunt șanse mari să fie un mic minus pe tot anul și să avem recesiune, nu doar tehnică. Cifrele mi s-au părut extraordinare. Am citit de vreo trei ori comunicatul INS să văd chiar e minus 9,1 la consum. Asta mi se pare cea mai îngrijorătoare știre de la începutul anului. Primul trimestru e posibil să fie cu minus. Mă rog, dacă ne uităm la Q3 vs Q2, e minus 0,1 și din ajustarea sezonieră se poate face la un 0 sau un plus mic, dar probabil să avem un minus în Q1 vs Q4 anul trecut. Dar tot recesiune tehnică o să fie”, a spus, miercuri, Adrian Codirlașu, la dezbaterea „Cât de vulnerabili suntem la crizele geopolitice”, organizată de Asociația CFA România.
Potrivit acestuia, este posibil să vedem o scădere a consumului și în perioada următoare.
„Avem în ianuarie această scădere de consum care este spectaculoasă. Vedem februarie și martie. Părerea mea, în martie o să fie iarăși un șoc pe consum având în vedere situația. Avem atât creșterea prețului combustibilului deocamdată, dar și aversiune la risc care va genera prudență în a cheltui. Deci, în martie ar trebui să vedem pe date din nou un șoc negativ. În februarie poate o să avem o ușoară revenire, după care iarăși o scădere în martie a consumului”, a precizat Codirlașu.
Întrebat când am putea avea primele indicii cu privire la intrarea în recesiune, el a afirmat că evoluția PIB prin primul trimestru din acest an poate da o indicație.
„Este necesar să avem datele din trimestru I, de creștere economică. Dacă o să avem un minus față de trimestru I din anul trecut, mergem probabil către o ușoară recesiune’, a mai spus Adrian Codirlașu.
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), în luna ianuarie din 2026, comparativ cu aceeași lună a anului anterior, a scăzut atât ca serie brută cu 9,1%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 6,5%, potrivit informațiilor Institutului Național de Statistică (INS) date miercuri publicității.
Astfel, scăderea cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a fost cauzată de declinul înregistrat la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-13,8%), vânzările de produse nealimentare (-11,3%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-3,9%).
La elaborarea proiectului de buget pentru anul în curs, Guvernul a luat în calcul o creștere a economiei de 1%.