14.3 C
Iași
11 martie, 2026

Scandal la un liceu din Focșani! Au fost montate camere de supraveghere în toaleta fetelor

O sesizare primită de redacția Ziarului de Vrancea a stârnit controverse la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” din Focșani, după ce mai mulți părinți și elevi au reclamat instalarea unor camere de supraveghere în apropierea zonei toaletei fetelor. Situația a ridicat întrebări privind respectarea dreptului la viață privată în unitățile de învățământ.

Sesizarea a fost transmisă joi seară, 5 martie 2026, și a fost însoțită de fotografii realizate în incinta liceului. Autorul reclamației susține că sistemul de supraveghere ar fi fost montat în spațiul destinat grupului sanitar al elevelor și că motivul invocat de conducerea școlii ar fi prevenirea fumatului de țigări electronice în interiorul unității.

Potrivit mesajului trimis redacției, unele eleve ar fi declarat că se simt incomod sau chiar intimidate de existența camerelor video în apropierea zonei sanitare, considerând că măsura le-ar putea afecta intimitatea. În sesizare sunt invocate și prevederi din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2024), precum și din procedurile aferente, care interzic instalarea camerelor de supraveghere în spații destinate intimității elevilor sau personalului, cum sunt toaletele ori vestiarele.

De asemenea, autorul sesizării susține că părinții nu ar fi fost informați în prealabil despre instalarea sistemului de supraveghere în această zonă a școlii.

Conducerea liceului: „Camerele sunt pe coridor, nu în toalete”

Contactată de Ziarul de Vrancea, conducerea Liceului de Artă „Gheorghe Tattarescu” respinge acuzațiile și susține că sistemul video nu filmează interiorul cabinelor de toaletă.

Potrivit reprezentanților instituției, fumatul este strict interzis în incinta liceului și în apropierea acestuia, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare. În ultimul timp ar fi existat mai multe sesizări din partea elevilor care reclamau că pe coridorul care duce spre cabinele toaletei se fumează frecvent.

Conducerea afirmă că această situație ar fi îngreunat accesul altor elevi la grupurile sanitare, în special al celor care suferă de afecțiuni respiratorii. Ca urmare, s-a decis montarea camerelor video pe coridorul unde sunt amplasate chiuvetele, la etajele I și II.

„Camerele nu filmează interiorul cabinelor de toaletă și nu afectează intimitatea elevilor”, transmit reprezentanții liceului, precizând că măsura are rolul de a descuraja comportamentele neconforme și de a menține un climat sănătos în școală.

Totodată, conducerea unității amintește că liceul pune la dispoziția elevilor spații amenajate pentru recreere în curtea interioară, iar menținerea disciplinei în incinta școlii rămâne o prioritate.

În același document transmis redacției se mai precizează că rezultatele educaționale ale liceului sunt ridicate, unitatea înregistrând promovabilitate de 100% la Evaluarea Națională și 90% la Bacalaureat în anul școlar 2024-2025.

Controversa privind amplasarea camerelor de supraveghere rămâne însă deschisă, iar părinții solicită clarificări suplimentare privind respectarea regulilor privind protecția vieții private în unitățile de învățământ.

Sursa: https://www.bzi.ro/scandal-la-un-liceu-din-focsani-au-fost-montate-camere-de-supraveghere-in-toaleta-fetelor-5490302

Ultimă oră

Același autor