8.2 C
Iași
13 martie, 2026

Prinși în flagrant când vindeau 50 de grame de cocaină, cu 2.750 de euro

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 19 și 44 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Astfel, în noaptea de 10 martie a.c., persoanele în cauză au fost prinse în flagrant delict, în apropierea localității Miclăușeni, din județul Iași, în timp ce ar fi vândut 50 de grame de cocaină, cu 2.750 de euro.

La data de 11 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea celor două persoane, de 19 și 44 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile. Instanța a decis: ”În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală, art. 203 alin. 3 Cod procedură penală și la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Biroul Teritorial Neamț, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Asănache Marius și Ungureanu Valy Constantin. Dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 martie 2026 și până la data de 9 aprilie 2026, inclusiv, a inculpaţilor: 1. A.M. , cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 18/29/P/2026 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000. 2. U.V-C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru procuror”.

Ambii inculpați au depus contestație, imediat după pronunțarea sentinței. Curtea de Apel Bacău va decide dacă menține arestarea preventivă sau o înlocuiește cu o măsură mai blândă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: https://ziarulatitudineadeneamt.ro/2026/03/11/prinsi-in-flagrant-cand-vindeau-50-de-grame-de-cocaina-cu-2-750-de-euro/

Ultimă oră

Același autor