UMF este abrevierea pentru Universitatea de Medicină și Farmacie. În mod evident, existența universităților de medicină nu reprezintă în sine o problemă – dimpotrivă, acestea sunt instituțiile care formează viitorii medici ai României.
Problema apare însă atunci când influența acestor instituții se extinde dincolo de zona academică și ajunge să gestioneze direct accesul la posturile din spitalele publice.
În România, comisiile care evaluează medicii la concursurile pentru ocuparea posturilor din spitalele de stat includ, în mod obligatoriu, un profesor universitar de la o universitate de medicină, în funcție de specialitatea postului scos la concurs.
Acest lucru oferă mediului universitar o influență considerabilă asupra deciziilor privind angajările din sistemul medical, deși mulți dintre cei care decid carierele medicilor sunt doar, în esență, teoreticieni ai medicinei, în timp ce performanța reală aparține adesea unor clinicieni care nu fac parte din structurile universitare.
Chirurgul care face Uber
Acesta fiind planul general al discuției, un medic român atrage atenția asupra unei situații paradoxale din sistemul sanitar: în timp ce spitalele din România se confruntă cu o lipsă acută de personal medical, un chirurg ajunge să lucreze ca șofer Uber în București deoarece nu reușește să obțină un post în sistemul public.
Povestea a fost făcută publică de mediculCiprian Maxim , absolvent alUniversității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași , care a relatat pe rețelele sociale urmptoarea întâmplare petrecută în Capitală ( SURSA ):
La ora 4 dimineața, într-un Uber din București, am înțeles ce înseamnă „Republica UMF” La ora patru dimineața, Bucureștiul era gol.
Nu mă așteptam ca șoferul Uberului să fie chirurg.
Am urcat în mașină spre aeroport.
Șoferul conducea calm, cu o atenție precisă – genul de concentrare pe care o recunoști la oamenii obișnuiți cu responsabilități mari.
După câteva minute de discuție banală despre trafic, spitale și sistem, a spus aproape în treacăt:
„De fapt… eu sunt medic.”
Am crezut că glumește.
Nu glumea.
Este medic specialist în chirurgie toracică .
Șase ani de facultate.
Șase ani de rezidențiat.
Gărzi lungi, nopți nedormite, ani întregi de formare.
Astăzi conduce Uber.
Nu pentru că ar fi ales asta.
Pentru că nu există post în spital .
Mi-a spus-o fără revoltă.
Ca pe o realitate bine digerată.
La un moment dat a adăugat, cu o urmă de ironie:
„Am învățat să țin bisturiul.
Acum țin volanul.”
L-am întrebat de ce nu pleacă în străinătate, cum fac mulți colegi tineri.
A tăcut câteva secunde.
Apoi a răspuns afectat:
„Mama are cancer de pancreas.
Face chimioterapie aici.
Eu sunt cel care o duce la spital.”
Restul drumului a fost tăcere.
La aeroport, mi-a fost jenă să-i ofer bani cash. Mi s-ar fi părut umilitor.
Am lăsat bacșișul maxim din aplicație.
Nu pentru cursă.
Pentru anii în care a învățat să țină un bisturiu și să repare plămâni.
Într-o țară normală, mâinile lui ar trebui să fie într-o sală de operație.
Nu pe volanul unei mașini.
La patru dimineața.
Pentru mulți medici, momentul cel mai greu nu este rezidențiatul.
Este ziua în care devii specialist – și descoperi că după examen nu urmează nimic.
Nicio ușă deschisă.
Nicio ofertă.
Nici măcar un refuz clar.
Posturile lipsesc pentru că sunt deja rezervate, distribuite, așezate în altă parte.
Tu nu ești respins.
Pur și simplu nu intri în calcul.
Statul vorbește constant despre deficitul de medici.
Dar reversul acestei realități este mult mai puțin discutat:
medici formați integral în România care nu își găsesc loc în sistem.
Unii pleacă.
Unii schimbă profesia.
Unii conduc Uber la patru dimineața.
În acest context apare propunerea ministrului Rogobete – stagiatura pentru absolvenții care nu prind rezidențiatul.
La prima vedere pare o soluție.
În realitate, este o amânare.
Problema nu este rezolvată la rădăcină. Se adaugă doar o etapă suplimentară, tot prin universitățile de medicină.
România produce mai mulți absolvenți de medicină decât poate integra.
Universitățile cresc numărul de studenți.
Spitalele nu cresc numărul de posturi.
Aceasta este logica „Republicii UMF”.
Nu știu dacă omul acela va ajunge vreodată într-o sală de operație așa cum merită.
Dar povestea lui merită spusă.
Poate că nu schimbăm sistemul.
Dar putem spune adevărul.
România vorbește des despre deficitul de medici.
Dar uneori povestea reală începe într-un Uber.
La ora patru dimineața.
Câți medici ca el credeți că există astăzi în România?
Paradoxul sistemului medical
Întâmplarea readuce în discuție un paradox despre care medicii vorbesc tot mai des: România se confruntă cu un deficit de personal medical, însă în același timp există specialiști care nu reușesc să găsească un post în spitale.
Pentru mulți dintre ei, cel mai dificil moment nu este rezidențiatul, ci perioada de după examenul de medic specialist.
„Este ziua în care descoperi că după examen nu urmează nimic. Nicio ușă deschisă, nicio ofertă, nici măcar un refuz clar” , spune medicul care a relatat povestea.
În multe cazuri, susțin aceștia, posturile sunt puține sau sunt scoase la concurs foarte rar.
„Republica UMF”
În postarea sa, Ciprian Maxim vorbește despre ceea ce numește„Republica UMF” – un sistem în care universitățile de medicină cresc constant numărul de studenți, însă spitalele nu cresc în același ritm numărul de posturi disponibile.
Rezultatul este că România produce anual mai mulți absolvenți de medicină decât poate integra sistemul sanitar.
Unii dintre aceștia aleg să plece în străinătate. Alții schimbă complet profesia. Iar unii ajung să lucreze în domenii fără legătură cu medicina, precum șofer de Uber.
O problemă structurală
În acest context, autoritățile au propus introducerea unor programe de stagiatură pentru absolvenții care nu reușesc să prindă un loc la rezidențiat. Criticii spun însă că măsura nu rezolvă problema de fond, ci doar amână momentul confruntării cu lipsa locurilor de muncă din sistem.
Întâlnirea din Uber rămâne, în cele din urmă, o imagine simbolică a acestei realități. Într-un sistem ideal, spun medicii, mâinile unui chirurg ar trebui să fie într-o sală de operație și nu pe volanul unei mașini, la patru dimineața, pe străzile Bucureștiului.
Rămâne următoarea întrebare:câți medici ca el există astăzi în România?