Fostul şef de stat poate face apel împotriva acestei hotărâri, care-l poate obliga să poarte din nou o brăţară electronică. Avocatul său a refuzat să facă orice comentariu după citirea sentinţei – cu uşile închise -, în ”Camera de Consiliu”.
Nicolas Sarkozy, în vârsră de 71 de ani, condamnat definitiv în aceste două dosare voia ca cele două pedepse să fie contopite, cu scopul de a nu o ispăşi pe a doua, după ce a ispăşit-o pe prima.
În dosarul Bygmalion, Nicolas Sarkozy a fost condamnat, la 14 februarie 2024, de către Curtea de Apel din Paris, la un an de închisoare – dintre care şase luni cu executare -, după ce a fost găsit vinovat de finanţarea ilegală a campaniei sale prezidenţiale din 2012 – în care a fost înfrânt.
Această condamnare a devenit definitivă la 28 noiembrie 2025, după ce Curtea de Casaţie i-a respins un recurs.
Trei dosare penale
Pedeapsa din apel, cu privire la care Curtea a dispus măsuri – purtarea unei brăţări electrinice sau un regim de ”semilibertate” – era un pic mai mică decât pedeapsa cu închisoarea de un an, cu executare, pronunţată în prima instanţă, în 2021.
Acest dosar a devenit a doua menţiune în cazierul judiciar al fostului şef de stat, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare – dintre care un an cu executare, prin purtarea unei brăţări electronice – cu privire la corupţie şi trafic de influenţă în dosarul interceptărilor (Bismuth), devenită definitivă în decembrie 2024.
În dosarul Bismuth, fostul campion al dreptei a purtat o brăţară electronică de la 7 februarie la 12 mai 2025.
În vârstă de 70 de ani la momentul ispăşirii acestei pedepse, el a cerut şi obţinut o eliberare condţionată înainte de ispăşirea a jumătate din pedeapsă, posibilă la acea vârstă. O contopire a pedepselor este prevăzută de Articolul 132-4 din Codul Penal francez.
Nicolas Sarkozy urmează să se prezinte din nou în justiţie începând de la 16 martie, când se deschide procesul libian în apel. Fostul preşedinte a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, în prima instanţă, cu privire la asociere de răufăcători, şi a ispăşit aproximativ trei săptămâni de detenţie.