Un spectacol muzical inedit va avea loc în 15 martie, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia. Concertul face parte din turneul MetaVivaldi – When Violin Meets Guitar.
Pe scenă vor urca Natalia Pancec, la vioară, și Emilian Florentin Gheorghe (Flores), la chitară. Cei doi propun un spectacol în care „Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi se întâlnesc cu piese celebre din rockul anilor ’70–’80.
În program se regăsesc lucrări de Vivaldi, Ciprian Porumbescu și George Enescu, dar și reinterpretări ale unor piese semnate de Queen, Pink Floyd, Led Zeppelin sau Metallica.
Spectacolul va ajunge în mai multe orașe din țară, printre care Cluj, Brașov, Iași și București, iar finalul turneului este programat la Ateneul Român.