La 100 de ani de la naștere, memoria învățătorului și poetului vrâncean Neculai Danțiș este readusă în lumină prin evocarea emoționantă a scriitorului vrâncean Toader Răduță, fiu al satului Coza. Dascălul care a format zeci de generații de elevi din Munții Vrancei rămâne o figură emblematică a educației și culturii locale.
Centenar Neculai DANȚIȘ – primul meu Învățător
Copilăria răsfirată pe prundurile Cozei și urcată atât de des în susul Putnei la Cănele, pe malurile stâncoase ale Cascadei ca și în munții și poienile Vrancei arhaice nu mi-a rătăcit din scumpele mele amintiri niciodată peÎnvățătorul Neculai Danțiș , cel care alături de mama – icoana copilăriei – mi-a sădit în inimă dragostea pentru buchea cărții
A fost mai mult decât un dascăl, a fost un frate mai mare de zodie cu care destinul meu se împletea nevăzut și cu o naturalețe care nici măcar nu mă trăgea de mânecă; pur și simplu era mereu prezent când aveam nevoie de ajutor, de o îndrumare, de un învăț care să mă călăuzească în drumul meu prin lumea tainică a slovelor. Deși timpul și drumurile nu ni s-au intersectat prea des în revărsarea anilor ce s-au rostogolit peste noi, aveam să constat (din păcate mult prea târziu pentru a-i mărturisi și mulțumi direct), că el m-a însoțit ca propria-mi umbră de la prima zi de școală și până hăt departe… El mi-a înlocuit abecedarul moștenit de la frații mei, ferfeniță de atâta drag, cu unul nou-nouț; cât de nerăbdător am căutat la paginaZoiței șoricelul ”! Era acolo, la locul lui… El mi-a rulat pe șirurile numărătorii bilele unităților, a zecilor… El m-a pus să-i desenez mamei prima floare de 8 martie… El mi-a dăruit primul premiu și cununa de flori… El…
Și iată-mă acum cu tâmplele ninse din belșug de bogăția vremilor, în primăvara anului ce lui îi prinde-n stele cununa unui SECOL… O, tempora!
Da, primul meu Învățător este un, acolo printre îngerii mei păzitori, călăuzindu-mi destinul fără a cere în schimb nici măcar un cuvânt de mulțumire. Cum a reușit să-mi deseneze cărarea către zecile de manuscrise pe care le-a lăsat posterității nu poate fi ușor de explicat. Nici măcardistinsa lui soție ,Doamna Natalia – și ea învățătoare la școala generală, ajunsă acum la venerabila vârstă de 95 de ani, nu-și crede ochilor cum și de unde am apărut pentru a comemora pe„Domnul Trandafir al meu ” și a mă apleca cu drag peste paginile așternute de gândurile lui furtunoase…
L-am redat memoriei consătenilor mei dragi omagiindu-l drept primul dintre„Fiii Satului Coza” într-o atmosferă de poveste, la un deceniu de la trecere sa în lumea umbrelor… Mă simt acum dator să scot la lumină măcar o părticică din ceea ce n-a mai apucat să facă el: manuscrisul„Din Vrancea – Album etnografic ” m-a întors pur și simplu în lumea aproape pierdută a Cozei mele dragi, cea a copilăriei, și m-a pus la treabă… Am speranța că voi reuși redactarea acestuia spre a putea vedea lumina tiparului, de ce nu, chiar în acest an centenar.
Dincolo de emoțiile care m-au copleșit, trebuie spus că Neculai Danțiș a fost un vrâncean adevărat, cu măreția strămoșilor în gene! S-a născut pe meleagurile Satului Spinești de ziua Mărțișorului în 1926. Și-a urmat destinul ca dascăl înfruntând condițiile dificile din perioada anilor interbelici, ani de mecenat în lumea educației școlare din creierul Munților Vrancei; dar perseverența și vocația sa către această profesie l-au făcut să depășească toate obstacolele.
După terminarea școlii generale de 5 ani din satul natal, tânărul Neculai a fost înscris la Școala de cântăreți ca o tradiție a familiei: bunicul era preot iar tatăl dascăl la biserică; nu a fost însă încântat de un asemenea viitor (cum avea să mărturisească mai târziu„Nu voiam să duc geanta popii… ”) , așa că a urmat la fără frecvență cursurile Școlii medii de băieți „Unirea” din Focșani, susținând ulterior și examenele de diferență la Școala normală de învățători – Galați; pe parcursul anilor de studii a obținut rezultate foarte bune la învățătură. A primit repartiția de învățător chiar în comuna natală. Așa că drumul său profesional, început ca dascăl suplinitor la doar 17 ani după finalizarea Școlii de Cântăreți, a continuat pe deplin pregătit, încununat cu rezultate deosebite în educarea generațiilor de învățăcei; în mod firesc dar pe deplin meritat, a venit și răsplata eforturilor sale pentru sine și comunitate, prin obținerea calificativelor profesionale până la gradul I și diploma de excelență.
I-a fost alăturiperechea lui de-o viață, Natalia Danțiș, sosită în Vrancea tocmai din Măcăreștii Iașiului; pornită și ea la un început de drum în educația școlară, s-au întâlnit grație repartiției la același loc de muncă, școala din Păulești, în toamna anului 1952. De aici încolo drumul lor a fost comun, presărat cu bune dar și cu multe greutăți specifice începutului, dar înfrumusețat și consolidat de nașterea a două fetițe. Au avut un parcurs de succes în cariera profesională, educând peste 40 de generații de elevi ai școlilor din Păulești, Coza și Tulnici.
După pensionare s-au mutat la Iași, împărtășind hârtiei experiența acumulată într-o viață de om, preocupați fiind nu doar de cariera profesională ci și de viața socială, identificându-se cu ținutul și traiul satelor vrâncene care i-a îmbrățișat cu mare drag. Neculai Danțiș a fost elev și ulterior colaborator de nădejde al profesorului Ion Diaconu, cercetător, etnolog și dialectolog, cel care timp de jumătate de veac a studiat nestemata folclorului nostru, balada Miorița.
În această ipostază experiența acumulată s-a transformat în pasiune și dragoste față de folclorul local; din respect față de valorile creației populare din arealul Vrancei arhaice cuprinzând satele Păulești, Coza și Tulnici, a cules și a publicat aceste dovezi de înțelepciune ale înaintașilor noștri trecuți în lumea umbrelor, în primul său volum,Pe-un picior de plai apărut la Focșani în anul 1983, sub egida Centrului de Îndrumare a Creației Populare.
După pensionare și stabilirea în Iași a publicat încă patru volume de poezii:
-Eternitate amicală, Editura Paneurope, Iași, 2002
-Îmbrăcat într-o singură clipă, Editura Themisart, Iași, 2004
-Cu un munte în brațe, Editura DIG Iași, 2005
– Murind în curcubeu , Editura DIG Iași, 2006
A lăsat posterității peste treizeci de manuscrise care așteaptă încă a fi pregătite pentru a vedea lumina tiparului. Timpul nu a mai avut răbdare cu neobositul dascăl și l-a răpitla vârsta de 88 de ani (pe 23 iulie 2014), fiind înmormântat la Cimitirul Petru și Pavel din Iași. Pe piatra funerară putem citi propriul epitaf:
„Spre-o altă lume, spre un adânc mister
În van mă uit în ape și-n oglindă
Prin ușa larg deschisă de la tindă
Mă văd pe mine însumi: pom în cer. ”
Un pom care a rodit frumos și în lumea pământeană; stau mărturie familiile celor două fiice cu reușite în frumoasele lor căsnicii, generațiile de învățăcei ce au devenit gospodari vrednici dar și scrierile sale pline de învățătură și spirit luminat, publicate ori rămase în grija altor iubitori de carte spre a fi redate fondului nostru cultural.
La acest Centenar omagial, las o lacrimă să curgă în amintirea sa și aprind o candelă să-i țină companie veghei sale neobosite asupra spiritului meu. Sper să-mi pot îndeplini angajamentul privind albumul ce rememorează nenumărate locuri comune, tradiții și frumuseți ale portului nostru tradițional dintr-un areal de poveste – plaiurile nemuritoarei Miorițe.
Epitaful amintit mai sus m-a condus către volumulÎmbrăcat într-o singură clipă – un amplu poem al vieții pe care a parcurs-o, unzbor sfânt către eternitate, încărcat de dragoste și dăruire față de familie și de învățăceii săi, față de rădăcinile care l-au hrănit și l-au înălțat făcându-lîn lumea noastră trecătoare. Acum, la Centenar, el înflorește pentru noi capom în cer și din roadele sale vă dăruim un… aperitiv, ca o invitație la lectură dar și la o meditație asupra pomului vieții.
Toader RĂDUȚĂ – fiu al Satului Coza
Citiți în documentul atașat :Versuri din volumul „Îmbrăcat într-o singură clipă” al lui Neculai Danțiș
Fisiere atasate