6.4 C
Iași
8 martie, 2026

Cuza Pirates Brăila va juca duminică, de la ora 10.00, pentru locul 7 la turneul final Under 17 – ProBraila – Stiri Braila

Meciul dintre Cuza Pirates Brăila și LPS Bihorul Oradea a fost unul de mare luptă, cu nervi întinși la maxim, dar și cu un arbitraj destul de slab, care a creat tensiuni, antrenorul echipei brăilene fiind eliminat încă din primul sfert, pentru proteste la adresa arbitrilor partidei.

Bihorenii au marcat primul coș al meciului apoi Cuza Pirates a egalat printr-un coș marcat de Popescu. Brăila a condus apoi cu 4-3, dar a urmat o perioadă cu multe ratări și decizii controversate ale arbitrilor și oaspeții au avut 4-9, 6-11. Brăila a redus handicapul la o posesie, scor 9-11, după care Bihorul a avut un parțial de 0-9 și scorul a devenit 9-20. La scorul de 11-20 antrenorul Mircea Totolici a fost descalificat, apoi oaspeții au dus tabela la 11-23. În ultimele două minute, de la scorul de 13-25, jucătorii de la Brăila au avut o perioadă mai bună și au reușit să reducă handicapul la 4 puncte la finalul primului sfert, scor 21-25.

Sfertul al doilea a început cu o reușită de trei puncte a lui Adrian Gavrilă, și Brăila a reușit să se mențină în plasa bihorenilor, iar în a doua parte a sfertului au reușit să treacă la conducere, scor 35-34. Brăilenii au avut și trei puncte avantaj, scor 39-36, dar oaspeții au întors scorul și au revenit la conducere, scor 39-41, iar scorul la pauza mare a fost 40-41, după ce Stroe a transformat una din cele două aruncări libere de care a beneficiat. De altfel în primele două sferturi au fost dictate 50 de aruncări de la linia de libere, dintre care 23 pentru Brăila și 27 pentru Bihor. Brăilenii au marcat doar 12 puncte de la libere, iar oaspeții au marcat 17 aruncări.

După pauza mare primul coș a fost marca de brăileni, prin Popescu, dar oaspeții au revenit la conducere și au avut chiar și cinci puncte avans, dar Brăila a revenit și câștigat sfertul, iar în ultimele 10 minute s-a intrat la scorul de 59-59 și brăilenii sperau să continue și în ultimul sfert evoluția din sferturile 2 și 3 pe care le-au câștigat.

În ultimul sfert al meciului primii care au marcat au fost orădenii, prin Suciu, apoi Popescu a marcat doar una din cele două aruncări libere. Nici Gavrilă nu a fost mai norocos de la linia de libere și a marcat și el doar una din cele două de care a beneficiat. Oaspeții au reușit să se distanțeze apoi la 6 puncte, scor 63-69, apoi au avut 65-76, la jumătatea sfertului 4. Brăilenii au redus handicapul la 7 puncte, dar din nou oaspeții s-au distanțat la 11 puncte când mai erau 3 minute de joc. Chiriac a marcat un coș de la distanță, dar din nou bihorenii s-au distanțat la 11 puncte, scor 72-83. Brăilenii nu au reușit să mai întoarcă scorul chiar dacă în ultimele două minte au avut un parțial de 8-3, iar scorul final a fost 80-86, orădenii luându-și revanșa după înfrângerea de la turneul semifinal.

Pentru Cuza Pirates Brăila au marcat: Gavrilă -26 puncte, Popescu -23, Stroe -13, Chiriac -8, Moroianu -4, Pop -2, Mihalachi -2, Gheoca -2. Au mai jucat: Caloianu și Loi. Nu au intrat deloc Broască și Aron.

Duminică, 8 martie, programul meciurilor va începe la ora 10.00, cu meciul dintre Cuza Pirates Brăila și CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea. De la ora 12.00 se va juca meciul pentru locurile 5-6 între CSS Nr 4 CSU ASE București și LPS Bihorul Oradea. De la ora 14.00, se va juca meciul pentru locurile 3-4 între Stomart Iași și ABC Hoopers Ploiești, iar de la ora 16.00 se joacă finala competiției, între U-BT Cluj Napoca și Leii București. Intrarea la toate meciurile care vor avea loc în Sala Polivalentă din Brăila este liberă.

Sursa: https://probr.ro/cuza-pirates-braila-va-juca-duminica-de-la-ora-10-00-pentru-locul-7-la-turneul-final-under-17/

Ultimă oră

Același autor