12.4 C
Iași
7 martie, 2026

Selymes, după succesul la scor de azi: „La pauză, mi-era rușine de cum am arătat! În repriza a doua am avut o altă atitudine”

La finalul partidei încheiată cu scorul de 6-1 (0-1), antrenorul gazdelor, Tibor Selymes, a declarat:

„Două reprize total diferite. O primă repriză în care am intrat pe vârfuri, am crezut că suntem deja câștigători cu simpla noastră prezență. Fotbalul nu e așa! La fotbal, ca să câștigi, intri pe teren, câștigi duelurile, alergi și ești în slujba echipei. Prima repriză a fost un haos total! În a doua repriză, toți care au intrat, au intrat senzațional, cu o altă atitudine. Am dat gol repede, aveam nevoie de asta, și s-a schimbat jocul. Că a intrat Hrib a fost inspirația lui Mihalache, eu eram sigur că va intra Camara și Ofori. Eu oscilam între Hrib și Sacară la a treia schimbare, iar Mihalache mi-a zis că are mai mare încredere în Hrib”.

„E o victorie pentru liniștea noastră. Dacă mai câștigăm două-trei meciuri, nu mai avem problema retrogradării. Eu mi-aș dori ca în fiecare meci rămas echipa să fie cum a fost în a doua repriză. Să o văd că se bate pentru fiecare minge, că alergăm, avem plăcerea de a juca, de a crea faze. Suntem Poli Iași, nu avem voie să intrăm cum am intrat în prima repriză! Exclus! La fiecare meci trebuie să jucăm pentru oamenii care vin”.

Selymes a încheiat astfel: „Le-am zis că e o mare greșeală dacă noi credem că meciul e deja câștigat. Meciul nu se câștigă din vestiar, ci din teren, alergând și muncind. La pauză le-am zis că mi-e rușine de cum am arătat în prima repriză. La pauză am discutat mai…, a fost ceva, un pic, dar au înțeles. Trebuie să mai facem schimbări în echipă, să vadă toată lumea că nu depindem de niciun jucător. Echipa e pe primul loc!”

Citiți și:

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/selymes-dupa-succesul-la-scor-de-azi-la-pauza-mi-era-rusine-de-cum-am-aratat-in-repriza-a-doua-am-avut-o-alta-atitudine–1841218.html

Ultimă oră

Același autor