4.6 C
Iași
7 martie, 2026

Patron condamnat la închisoare cu executare după ce a șicanat un alt șofer în trafic, la Breazu

Șoferul emana halenă alcoolică, dar a afirmat că nu băuse nimic. A refuzat însă testarea cu aparatul Dräger. Inițial, a acceptat recoltarea de probe biologice, dar a refuzat-o ulterior, după ce a fost condus la sediul Institutului de Medicină Legală. Ca urmare, Ionuț Pancu a fost trimis în judecată pentru refuzul prelevării de probe biologice. Fapta este pedepsită de Codul Penal cu închisoarea pe un termen de până la cinci ani.

Pancu și-a recunoscut fapta în fața judecătorilor, ceea ce atrage o pedeapsă mai ușoară. De asemenea, judecătorii tind să aplice în cazul infracțiunilor rutiere pedepse cu suspendare. Nu s-a întâmplat însă așa, de această dată. Pancu mai fusese condamnat o dată, în 2020, la 2 ani de închisoare pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Executarea pedepsei fusese suspendată pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Termenul trecuse fără ca șoferul să mai încalce legea. Nu trecuse însă și termenul de reabilitare de trei ani, care se calculează de la data împlinirii termenului de încercare. Ca urmare, șoferul a fost judecat ca recidivist, fapt ce excludea posibilitatea unei noi condamnări cu suspendare. El a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare, executarea pedepsei neputându-se face altfel decât în regim de detenție.

Inculpatul a contestat sentința Judecătoriei, dar apelul său nu a fost motivat în scris. De asemenea, el nu s-a prezentat la judecată în fața magistraților Curții de Apel. În aceste condiții, judecătorii nu au avut altceva de făcut decât să verifice dacă sentința primei instanțe fusese legală și temeinică, fără a putea interveni asupra ei. Condamnarea a fost menținută, iar sentința Judecătoriei a devenit definitivă.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/patron-condamnat-la-inchisoare-cu-executare-dupa-ce-a-sicanat-un-alt-sofer-in-trafic-la-breazu–1841037.html

Ultimă oră

Același autor