Yvonne Ford, în vârstă de 59 de ani, din Barnsley, South Yorkshire, a fost zgâriată de animalul speriat pe o plajă în timpul unei vacanțe de familie în Maroc, în februarie 2025. Ea nu a cerut tratament deoarece rana era minoră și a curățat-o doar cu un șervețel umed, potrivit aspectelor relevate de anchetă și reținute de Tribunalul din Sheffield.
Ancheta a arătat că boala a fost identificată abia după ce femeia a fost trimisă, în iunie 2025, la un psihiatru de la Spitalul Barnsley, scrie Mirror.
Printre simptomle femeii se numărau halucinații, dezorientare și anxietate severă, dureri severe de cap, greață și probleme de mobilitate, ceea ce ridica suspiciuni privind o posibilă problemă psihiatrică.
Medicul a spus că inițial a întrebat despre călătorii în străinătate deoarece suspecta boala Lyme, transmisă prin mușcătura de căpușă. Familia i-a spus că femeia fusese recent în Florida, dar nu fusese mușcată.
Ulterior, soțul ei i-a povestit că, pe în februarie Yvonne fusese mușcată de un câine vagabond pe o plajă din Maroc, iar mușcătura îi perforase pielea. Echipa medicală nu cunoștea anterior acest detaliu. Atunci medicul s-a temut că ar putea fi vorba de rabie, având în vedere mușcătura de câine și simptomele neurologice.
Femeia a fost transferată la secția de boli infecțioase a Spitalului, unde a murit pe 11 iunie 2025.
Rabia, fatală când apar simptomele
Specialista în boli infecțioase Dr. Katharine Cartwright, de la Sheffield Teaching Hospitals, le-a spus juraților că rabia este un virus fatal odată ce apar simptomele, dar vaccinarea și tratamentul după expunere pot preveni boala dacă sunt administrate înainte de apariția acestora.
Ea a subliniat că boala este extrem de rară, iar simptomele pot fi greu de recunoscut. Medicul a spus că, dacă simptomele au început la sfârșitul lunii mai, nu mai exista nicio posibilitate de tratament care să-i salveze viața.
Rabia se transmite prin saliva mamiferelor infectate, precum câini, vulpi sau lilieci, și poate fi transmisă și prin zgârieturi dacă animalul și-a lins labele. Nu există cazuri documentate de transmitere între oameni.
De obicei, simptomele apar în patru săptămâni de la expunere, dar pot apărea și după trei luni sau chiar ani. Un simptom distinctiv este hidrofobia (frica de apă), care în cazul femeii s-a manifestat prin refuzul de a bea și prin scuiparea salivei.