Un bărbat de 53 de ani, din comuna Belcești, județul Iași, a fost prins la volan sub influența alcoolului, în timp ce circula pe DJ 28, în comuna Cotnari, punând în pericol participanții la trafic. Incidentul a avut loc pe 4 martie, când polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au observat autoturismul conducătorului circulând cu luminile de drum, obstrucționând vizibilitatea celorlalți șoferi.
În urma testării cu aparatul alcooltest, bărbatul a înregistrat 1,84 mg/l alcool pur în aerul expirat , valoare extrem de ridicată, care indică un grad avansat de intoxicație. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal pentruconducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe , iar polițiștii continuă cercetările pentru tragerea la răspundere a acestuia conform legii.
Autoritățile atrag din nou atenția asupra pericolului uriaș pe care îl reprezintă șofatul sub influența alcoolului, mai ales pe drumurile județene, unde riscurile de accidente grave sunt mult mai mari.