În acţiunea de reformă administrativă a nivelului scalar local, dacă vom comasa două sau trei comune, nu vom obţine o entitate administrativă care să aibă o competitivitate teritorială semnificativ crescută. Vom realiza nişte economii relativ modeste la buget şi… cam atât! Noile comune vor avea doar câteva mii de locuitori; majoritatea vor fi sub 10 sau 12 mii de locuitori, valori care sunt departe de pragul critic demografic ce ar aduce echilibru teritorial şi o oarecare autonomie funcţională la nivel local. Sunt convins că acestea ar fi principalele scopuri pe care trebuie să le urmărim în acţiunea de reformare a teritoriilor locale. Reformulând,ar fi necesar să creăm structuri suficient de mari şi robuste, care să fie capabile să genereze şi să întreţină servicii absolut necesare la nivel scalar local (învăţământ liceal, servicii de sănătate – cabinete medicale, policlinici, chiar spitale –, servicii comerciale, alte servicii teritoriale – de arhitectură şi urbanism, juridice etc.) .
Care ar fi pragul critic demografic? E greu de răspuns la această întrebare. Sunt multe variabile pe care trebuie să le urmărim în acţiunea de reconfigurare a limitelor administrative locale: densitatea şi structura pe grupe de vârstă a populaţiei, gradul de fragmentare a spaţiului şi orientarea formelor înalte de relief sau a văilor, morfologia reţelelor moderne de transport, dar şi identitatea locală – ca formă profundă de teritorialitate. Dacă ar fi să dau un prag orientativ, ar fi necesar un minim de 15 sau 20 de mii de locuitori pentru a fi cât de cât eficientizate măcar o parte dintre serviciile amintite mai sus.
În orice societate, sistemul administrativ e conceput în scopul eficientizării gestiunii resurselor umane şi naturale ale unui teritoriu. E necesar ca acest sistem să fie flexibil şi să articuleze, într-o manieră echilibrată şi funcţională, necesităţile fiecărui nivel de organizare (local, judeţean, regional etc.), conform principiului subsidiarităţii. Din punctul de vedere al organizării administrative, semnificaţia şi finalitatea generală a principiului subsidiarităţii constau în atribuirea unui anumit grad de autonomie unei autorităţi subordonate faţă de o autoritate superioară, în special autonomia unei autorităţi locale faţă de puterea centrală (cf. www.europarl.europa.eu). Bazându-se în principal pe relaţiile ierarhice de putere, ce au o logică verticală în sistemul administrativ, conform acestui principiu are loc distribuirea competenţelor între diferitele niveluri de putere.
Dinamica actuală accelerată a sistemului economic şi social, care se repercutează asupra organizării spaţiale a obişnuinţelor de consum, a tehnologiilor de producţie a bunurilor şi serviciilor, a fluxurilor, a obişnuinţelor de practicare a teritoriului, impune un caracter de perisabilitate structurilor teritoriale. De aceea, un sistem administrativ conservator poate deveni o structură care jenează dezvoltarea teritorială. Astfel, apare necesitatea fie a schimbării configuraţiilor nivelurilor administrative existente, fie a apariţiei unor structuri noi, superioare din perspectiva scalară (nivelul regional, de exemplu) sau intercalate celor existente (un nivel administrativ între comună şi judeţ).
De ce e necesar nivelul LAU1 în România?
LAU1 (Local Administrative Unit 1) – nivel administrativ local intermediar între comună/oraș și județ, utilizat în unele state pentru coordonarea serviciilor publice şi administrative la scară locală/supralocală.
LAU2 (Local Administrative Unit 2) – nivelul administrativ local de bază; în România include comunele, orașele și municipiile, cu autorități proprii (primărie și consiliu local).
Când vorbim despre necesitatea unei reforme administrative în România, cel mai adesea ne gândim doar la regionalizare, la înfiinţarea unui nivel administrativ superior judeţului. Însă, foarte importantă în gestionarea mai eficientă la nivelurile scalare locale este şi reînfiinţarea unui palier intermediar între comună şi judeţ. Un astfel de nivel face parte şi din tradiţia sistemelor administrative ale României sau ale structurilor teritoriale componente. Echivalentele istorice ale structurilor de tip LAU1 au fost: ocolul – în cazul statului moldovenesc, plasa – în cazul Ţării Româneşti, denumire extinsă şi în cazul Principatelor Unite şi al României. Apropiate ca talie erau şi organizările intermediare de tip raion din perioada de administraţie teritorială de influenţă sovietică.
Nivelul LAU1 ar fi foarte util în reconstrucţia sistemului teritorial al României din mai multe motive. Dintre acestea, cele mai importante par a fi:eficientizarea administraţiei locale şiconsolidarea centralităţilor teritoriale locale – a oraşelor mici şi mijlocii sau chiar a unor aşezări rurale ce vor deveni reşedinţe de plasă. Mai mult, nivelul LAU1 ar putea să constituie unitatea elementară (mult mai fină decât unitatea teritorială judeţeană) în constituirea configuraţiilor regionale. La fel a procedat şi Polonia, care e un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte trasarea nivelului administrativ regional. Să le luăm pe rând.
LAU1 e un nivel ce ar eficientiza administraţia locală, dacă ar prelua majoritatea competenţelor administrative active în prezent la nivel comunal (LAU2); e indicat ca nivelul comunal să funcţioneze în continuare din perspectiva statistică şi de reprezentare la nivelul plăşii, dar delestat de majoritatea competenţelor administrative. Pentru că nu am pomenit în diversele scrieri pe acest subiect care ar fi serviciile ce vor deveni redundante la nivel comunal, am să o fac acum. Tehnic, nu vor mai fi necesare instituţiile primarului, ale viceprimarului şi nici serviciile consilierilor locali sau alte servicii ce funcţionează (mai mult ineficient!) pe lângă primăriile comunale.
În cadrul comunei ar mai putea funcţiona o filială a LAU1, care să devină o interfaţă între cetăţean şi noul centru; însă, cel mai important rol teritorial al comunei ar fi acela de a alege şi promova consilieri care să le apere interesele locuitorilor la nivelul centrului LAU1. (Pe data viitoare )
George Țurcănașu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași