„Din verificările efectuate a reieșit faptul că, în timp ce acorda primul ajutor unei paciente, mai mulți membri de familie ai acesteia au intrat în încăpere, iar unul dintre aceștia l-ar fi agresat fizic, distrugându-i ochelarii de vedere. Bărbatul a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu”, a precizat Florina Meteș.
Conform sursei citate, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere. Incidentul s-a produs în seara zilei de vineri, în jurul orei 19:00, când polițiștii din orașul Borșa au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că un medic a fost agresat în incinta spitalului.