Rochia fără bretele, din crep de mătase alb-ivoriu, cu o bandă neagră asemănătoare unei panglici, a fost creată de franco-americanul Herve Pierre, care a colaborat îndeaproape cu fostul model de origine slovenă și la ținutele pe care aceasta le-a purtat la prima inaugurare a lui Donald Trump, în 2017.
Cu această nouă donație către Smithsonian, Melania Trump se alătură grupului select de soții de președinți americani ale căror rochii sunt prezentate în cadrul expoziției ‘Primelor Doamne’ din cadrul NMAH, care reunește în prezent 26 de piese. Melania Trump este prima soție a unui președinte american cu mandate neconsecutive care donează instituției o rochie purtată la învestire și a doua care are două rochii de gală în această colecție, după Ida McKinley, în 1897 și 1901, notează EFE.
La ceremonia de includere a acestei piese în colecție, Melania Trump a descris rochia drept o mărturie a originalității, creativității și măiestriei ce caracterizează moda americană.
„În spatele fiecărei piese autentice de haute-couture se află o echipă excepțională de croitori, cusătorease și artizani care transformă o idee creativă în realitate”, a adăugat Prima Doamnă, care a prezentat o parte din procesul creativ din spatele lookului său de la a doua învestire în recentul său documentar, „Melania”.
Tradiția de a dona Muzeului Smithsonian o piesă vestimentară aleasă de Prima Doamnă pentru participarea la învestirea în funcție a soțului său are o istorie de peste un secol, de la începuturile sale, în 1912.
Colecția „Primele Doamne”cuprinde aproximativ 1.000 de articole, dintre care doar o parte sunt expuse. De-a lungul anilor, aceasta a rămas una dintre cele mai populare expoziții de la NMAH, unul dintre muzeele emblematice ale Smithsonian, cel mai mare complex muzeal din lume.