„Din primele cercetări a reieşit faptul că un tren care circula pe relaţia Galaţi – Braşov, în zona staţiei C.F. Comarnic, a acroşat un tânăr în vârstă de 16 ani, care s-ar fi deplasat între liniile de cale ferată”, informează oficialii Poliţiei judeţene Prahova, citați de News.ro.
La locul accidentului a intervenit şi o ambulanţă, însă personalul medical care a făcut manevre de resuscitare nu l-a mai putut salva pe adolescent, constatand decesul acestuia.
Mesajul emoționant transmis de FC Petrolul Ploiești
„O veste cutremurătoare pentru familia Petrolul Ploieşti! Un foarte tânăr jucător al clubului nostru, Mario Cofaru (16 ani), a plecat, astăzi, dintre noi, lasând un gol imens în sufletele familiei, colegilor de echipă şi ale tuturor celor care l-au cunoscut”, precizează Petrolul.
Component al Grupei „U17”, Mario Cofaru făcuse pasul către clubul Petrolul, vara trecută, venind de la HM Junior Câmpina. A îmbrăcat, astfel, tricoul „galben-albastru” în meciurile din Liga Elitelor, disputate în acest sezon, şi avea o întreagă carieră promiţătoare în faţă.