-4.5 C
Iași
18 februarie, 2026

Despre noile proiecte imobiliare, cu Costin Frij, agent imobiliar, într-un nou episod de #PodcastBZI!

Joi, 19 februarie 2026, începând cu ora 10:00, în studioul BZI LIVE va fi prezent Costin Frij, agent imobiliar în cadrul IMO-HUB. Temele de discuție din cadrul noului episod de #PodcastBZI vor fi despre noile proiecte imobiliare derulate în Iași, în 2026, noutățile din acest domeniu și cerințele clienților, dar și prețurile practicate în acest an. Anul 2026 a început cu o scădere a tranzacțiilor, iar specialiștii din imobiliare se așteaptă ca acestea să crească începând cu luna martie. Invitatul moderatoarei Raluca Costin va discuta și despre legea Nordis, care introduce reguli mai clare și mai stricte în domeniul construcțiilor și al tranzacțiilor imobiliare pentru a proteja mai bine cetățenii care cumpără locuințe în faza de proiect. Se limitează avansurile la maximum 5 la sută pentru rezervări, maximum 25 la sută pentru structura de rezistență și 20 la sută pentru instalații, în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare. Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, iar nerespectarea se sancționează cu amendă de cuantum de 1 la sută din cifra de afaceri.

Sursa: https://www.bzi.ro/despre-noile-proiecte-imobiliare-cu-costin-frij-agent-imobiliar-intr-un-nou-episod-de-podcastbzi-5474800

Ultimă oră

Același autor