-3.7 C
Iași
18 februarie, 2026

Iată dovada că medicii vasluieni au diagnosticat greșit fetița de două luni! Alți părinți fac destăinuri șocante!

RADIOGRAFII FĂCUTE LA MIȘTO… Redacția cotidianului Vremea Nouă a intrat în posesia concluziei medicale finale, consemnată în foaia de observație la externareafetiței în vârstă de două luni, care a decedat la sfârșitul săptămânii trecute, după ce o săptămână de zile, medicii de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui nu au reușit să-i pună diagnosticul corect. În cele 16 rânduri din document este trecut tot istoricul pacientei, din momentul internării și până când a fost transferată la Iași, însă în nicio frază nu se face referire la bronhopneumonia care i-a cauzat decesul, ceea ce confirmă acuzațiile părinților. În schimb, medicii vasluieni au avut grijă ca în documentul medical să scrie despre comportamentul tatălui, care „manifesta o violență verbală și fizică față de tot personalul”. Vorbim despre un bărbat care vedea cum copilul i se stinge sub proprii ochi și care cerea cadrelor medicale să facă ceva, însă căruia tot timpul i s-a spus că „nu are pregătirea necesară să se pronunțe asupra diagnosticului și tratamentului”. O altă dovadă care arată neprofesionalismul unor cadre medicale de la Vaslui o reprezintă radiografia pulmonară a fetiței, pe care apar nasturii hăinuței cu care era îmbrăcată micuța, nasturi care puteau să obtureze complicațiile pulmonare. Însă despre această lipsă de empatie, această indiferență a unor medici și asistente de la SJU Vaslui au vorbit și alți părinți, care au trecut prin traume aproape asemănătoare cu ale familiei îndoliate. Vorbim doar despre unele cadre medicale pentru că la Spitalul Județean Vaslui sunt și foarte mulți profesioniști, care fac cinste profesiei pe care o au. Prin publicarea acestui caz, cotidianul Vremea Nouă nu își propune să arunce anatema asupra întregului personal, ci să tragă un semnal de alarmă, astfel încât niciun părinte să nu își mai plângă copiii decedați din cauze care puteau fi evitate.

Nemulțumiți de faptul că se încearcă mușamalizarea cazului, părinții fetiței decedate ne-au pus la dispoziție scrisoarea medicală pe care au primit-o în momentul când micuța a fost externată de la Spitalul Județean Vaslui pentru a fi transferată la Spitalul “Sfânta Maria” din Iași. Din document rezultă că medicii vasluieni nu și-au pus în niciun moment problema ca pacienta să aibă bronhopneumonie, diagnostic pe care medicii ieșeni l-au pus după doar jumătate de oră de investigații medicale.

Iată ce scrie în documentul medical: “Sugar de o lună și trei săptămâni, eutrofic, se internează pentru obstrucție nazală, disfonic, tuse rară ineficientă și stertor nazal cu debut de câteva ore. Pacienta este în tratament cu nitrat de argint pentru un granulom ombilical. Examenul clinic la internare corelat cu datele biologice au condus către diagnosticul de laringită acută și bronșiolită la debut pentru care s-a instituit tratament cu Ampiplus alături de HHC, acrosoli cu adrenalină, probiotice, mucolitic, gastroprotector, topic local, cu evoluție clinicobiologică favorabilă inițial. În ziua a 8-a prezintă un croset febril în cursul dimineții și în cursul nopții starea se deteriorează asociind la febra recurentă și greu respondentă la tratament, dispnee, polipneeși un scaun semiconsistent. S-a asociat oxigenoterapie în flux liber, alături de corticoterapie, și s-a decis schimbarea antibioticului cu Cefort în asociere cu Clindamicină alături de Miofilin, fără o ameliorare imediată evidentă. Hemocultura prelevată anterior schimbării antibioticoterapiei este în lucru. S-a repetat testul rapid pentru COVID, gripă și VSR, care a fost negativ. S-a repetat Rx toracică ce ne-a arătat o importantă distensie intestinală, în ciuda sondelor cu gaze care fuseseră introduse în ultimele ore și la care nu s-a exteriorizat cantitate importantă de gaze, iar scaunul a avut un aspect normal. Tatăl a manifestat violență verbală și fizică față de tot personalul, fără a putea avea o conversație calmă, detaliată despre starea copilului și tratament. Se transferă copilul la Spitalul Clinic “Sfânta Maria” din Iași, pe Secția III Pediatrie, cu aviz dr. Burlacu, în vederea continuării investigațiilor și tratamentului într-o unitate spitalicească de rang superior și în acord cu dorința manifestată a tatălui”, se arată în scrisoare medicală a micuței de două luni. În momentul externării de la SJU Vaslui, pacientei i s-a pus următorul diagnostic: bronșiolită acută, insuficiență respiratorie acută, stomatită albicans, anemie carențială ușoară, granulom ombilical videcat și hernie ambilicală ușoară. Niciun cuvânt despre bronhopneumonia care i-a afectat trei sferturi din plămânul drept.

Investigații imagistice făcute de dragul de a fi făcute. Bebelușul a fost investigat cu raze X, fără să-i fie dat costumașul jos, iar pe radiografie se vedeau nasturii și nu afecțiunile

Un alt aspect care i-a nemulțumit pe părinții micuței, în perioada în care a stat internată la Vaslui, a fost întârzierea cu care i-au fost făcute investigațiile imagistice, adică acele raze la plămâni. Tatăl copilei spune că aceste investigații au fost făcute după aproape o săptămână de la internare și doar la rugămințile lui. Când a fost dusă la radiografie, fetița nici măcar nu a fost dezbrăcată, medicul optând să-i facă acele investigații cu hăinuțele pe ea. Drept consecință, pe rezultat au ieșit numai nasturi și mai puțin afecțiunea de care suferea copila. Din planșe se vede modul neglijent în care medicii de la radiologie au tratat acest caz. În loc să se vadă afecțiunile de la plămân, pe radiografie se văd capsele de la costumul bebelușului. Doctorii de la radiologie sunt cei mai bine plătiți din spital. Declarațiile lor de avere spun totul, bașca că au și linie de gardă și de multe ori pe banii pacienților dorm în timpul serviciului.

Alți părinți reacționează, dovadă că la Spitalul Județean Vaslui unii angajați au o problemă serioasă cu pregătirea profesională

REACȚII VIRULENTE… Cazul fetiței de două luni care a decedat zilele trecute a impresionat întreg județul și nu numai. În ultimele ore, pe adresa redacției au fost trimise mai multe mesaje ale unor mămici care au trecut prin experiențe traumatizante în spitalul din Vaslui. Vom reda, în rândurile de mai jos, mesajul Dianei, o tânără din Vaslui care era să-și piardă și ea copilul din cauza incompetenței unor angajați ai SJU Vaslui. „Scriu asta din cauza cazului recent în care un bebeluș de doar două luni a murit. Pentru că știu, din propria experiență, cât de mult depinde viața unui copil de competența sau de incapacitatea celor care ar trebui să îl salveze. Am născut pe 13 februarie 2025. Ca femeie, am trecut prin traume pe care nu vreau să le descriu. Dar ca mamă, ceea ce am trăit după naștere a fost și mai greu. Am văzut cu ochii mei cum sunt tratați nou-născuții. Am văzut asistente cu unghii false, cu inele, cu brățări, cu ceasuri și cu parfum puternic în secția de nou-născuți. Într-un loc unde ar trebui să existe sterilitate, grijă și protecție absolută. Am văzut lipsă de empatie. Lipsă de respect. Lipsă de umanitate. Am simțit, ca mamă, cum vulnerabilitatea mea era tratată cu superioritate. Asistente și infirmiere care, în loc să ajute, atacau verbal, criticau, judecau și umileau mamele aflate în cele mai fragile momente ale vieții lor. Fără drept. Fără motiv. Fără compasiune.

La nici două săptămâni după ce am ajuns acasă, am ajuns de urgență înapoi în spital cu fetița mea. Atunci a început adevăratul coșmar. Am stat internată o săptămână. În fiecare zi primeam alt diagnostic. În fiecare zi, alt medic avea altă părere. Nimeni nu oferea explicații clare. Nimeni nu își asuma nimic. La externare, am descoperit pe bilet diagnostice care nici măcar nu fuseseră discutate cu mine și care nu reflectau realitatea. După două zile, copilului meu îi era din nou rău. Am ajuns iar în spital. Și iar analize. Și iar presupuneri.

Analize care veneau în 3, 4 sau chiar 5 zile. 5 zile pentru un nou-născut înseamnă enorm. În tot acest timp, medicii administrau tratamente „după presupuneri”, fără să știe sigur ce tratează. Iar când veneau analizele, își dădeau seama că tratamentul era greșit și îl schimbau. Timp de două săptămâni, copilul meu a primit tratamente care nu aveau legătură cu problema reală. Două săptămâni pierdute din cauza incapacității de a citi corect niște analize și de a înțelege ce se întâmplă cu adevărat. Am văzut medici care confundau copiii între ei. Am văzut medici care vorbeau cu mine în derâdere. Am văzut medici care nu erau capabili să ofere explicații clare, dar erau capabili să judece. Am ajuns pentru a treia oară în spital. De data aceasta, nu am mai mers cu încredere. Am mers pregătită să lupt. Cu analizele în mână. Cu dovezi. Cu disperare. Abia atunci, după insistențe, după lacrimi și după ce am refuzat să mai plec fără răspunsuri, au descoperit adevărul: copilul meu luase bacterii din maternitate. Stafilococ auriu în nas și Klebsiella. Bacterii luate din locul care ar trebui să fie cel mai sigur pentru un nou-născut”.

„Pentru ei poate este o tură, pentru noi este totul”

MESAJ DUR… Diana își amintește că în perioada când a fost internată, infirmierele spălau wc-urile cu aceleași lavete cu care spălau și chiuvetele. “Îmi amintesc perfect momentul în care o doctoriță citea greșit analizele, iar eu, mama, o corectam. Răspunsul ei a fost: „Eeei, se mai întâmplă să greșesc și eu.” Nu. Nu este normal. Nu este acceptabil. Nu când este vorba despre viața unui copil. Pentru ei, poate este o tură. Pentru ei, poate este doar încă un pacient. Pentru noi, este totul. Realitatea este simplă și dureroasă: dacă eu nu luptam pentru copilul meu, dacă eu nu insistam, dacă eu nu puneam întrebări, nu știu astăzi care ar fi fost finalul. Scriu asta pentru că vreau ca adevărul să fie spus. Scriu asta pentru mama care astăzi își plânge copilul. Scriu asta pentru toate mamele care au fost făcute să se simtă neputincioase, ignorate sau umilite. Și da, trebuie să spun și asta: nu este de mirare că iei microbi din spital, când vezi cu ochii tăi cum infirmierele spală toaleta, apoi chiuveta, iar mai apoi șterg noptierele pacienților cu aceeași lavetă. Aceeași lavetă. Fără nicio diferență. Fără nicio protecție. Fără nicio responsabilitate.Un nou-născut nu are imunitate. Nu are apărare. Iar într-un astfel de mediu, devine o victimă sigură. Un nou-născut nu are voce. Mama este vocea lui. Iar uneori, este singura lui șansă”.

CITEȘTE ȘI:

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/iata-dovada-ca-medicii-vasluieni-au-diagnosticat-gresit-fetita-de-doua-luni-alti-parinti-fac-destainuri-socante/

Ultimă oră

Același autor