-3.6 C
Iași
18 februarie, 2026

Curse rerutate, anulate sau întârziate din cauza înghețării pistei Aeroportului Suceava. Conducerea aeroportului nu a spus

Conducerea Aeroportului Suceava a scris, azi, pe facebook că, pe fondul temperaturilor negative și a rafalelor de vânt de aprox. 55 km/h, înghețul la nivelul pistei s-a accentuat în cursul nopții(de duminică spre luni – n.r.) și al dimineții.

“Vântul a favorizat reînghețarea rapidă a suprafeței tratate, reducând timpul de acțiune al agenților de degivrare și afectând temporar condițiile de aderență.

În aceste condiții, unele curse din cursul nopții și al dimineții au fost rerutate către aeroporturi alternative, iar altele au înregistrat anulări sau întârzieri, în funcție de deciziile operationale ale companiilor aeriene.

În cursul dimineții, intensitatea vântului a scăzut semnificativ, iar echipele aeroportului au intervenit continuu pentru readucerea pistei în parametri operationali corespunzători.

În acest moment, pista este operatională, iar activitatea aeronautică se desfășoara în condiții de siguranță”, a informat Aeroportul Suceava, fără a preciza exact ce curse au fost rerutate și spre ce aeroporturi, precum și ce curse au avut întârzieri sau anulări.

Postarea a atras, pe facebook, o serie de critici din partea călătorilor, printre care vai de voi cu aeroportul vostru de la Suceava, nu ați fost în stare să asigurați o pistă operațională pentru ora 9.

Wizz Air care a venit în aceeași dimineață de la Roma și trebuia să aterizeze la Suceava pentru a prelua pasagerii și a pleca înapoi la Roma la ora 9.35 a fost redirectionat să aterizeze la Iași.

Ați comunicat apoi toate prostiile echipajului aeronavei care aterizase la Iași (că nu e vreme favorabilă pentru aterizare și decolare), iar echipajul a luat decizia de a nu se mai întoarce la Suceava să ia pasagerii pentru Roma și a plecat din Iași înapoi la Roma fără pasageri.

Și acum culmea tupeului, al nesimtirii și al unei grosolane lipse de profesionalism a celor ce administrează și conduc Aeroportul Suceava n jurul orei 12 postează că aeroportul este operațional.

Nu au știut să comunice ce trebuia aeronavei de la Iași (că aeroportul Suceava va deveni operațional într-un timp relativ scurt de maxim 3 ore), poate astfel s-ar fi luat decizia unei decolări cu întârziere de la Suceava, nu o nonșalantă anulare a zborului.

Prin incompetența voastră v-ați bătut joc de toți pasagerii curselor spre Roma și Milano din această dimineață.

Mai vreți să mai deschideți încă un terminal, când voi nu sunteti în stare să administrați ceea ce aveți acum” e putea rezolva situația dacă ați fi acționat mai devreme cu degivrant.

Toți pasagerii am vazut că abia în jurul orei 8 au ieșit 2 tractoare și aplicau soluții pe pistă.

Îmi pare rău că, din cauza incompetenței, ați stricat planurile câtorva sute de oameni

DAN PASCARU

Sursa: https://www.ziaruldepenet.ro/2026/02/16/curse-rerutate-anulate-sau-intarziate-din-cauza-inghetarii-pistei-aeroportului-suceava-conducerea-aeroportului-nu-a-spus-exact-care-au-fost-zborurile-afectate/

Ultimă oră

Același autor