3.3 C
Iași
14 februarie, 2026

Jaf armat la o sală de jocuri. Un hoț mascat a amenințat-o pe casieriță și a plecat cu 12.000 de lei

Incidentul a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, la o sală de jocuri amplasată în incinta unui mall din Câmpulung, judeţul Argeş.

Potrivit Poliţiei, o femeie, în vârstă de 32 de ani, angajată a sălii de jocuri de noroc, a sunat la 112 anunţând că o persoană necunoscută ar fi pătruns în incintă şi, prin ameninţare, ar fi sustras o borsetă cu bani, după care a plecat.

„La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă, care a efectuat cercetarea locului faptei, stabilind că, în urma ameninţării, ar fi fost sustrasă suma de aproximativ 12.000 de lei din zona barului unităţii”, transmite, vineri seară, Poliţia Argeş.

Presa locală că angajata sălii de jocuri ar fi fost ameninţată cu un pistol, atacatorul fiind un bărbat mascat.

Ancheta a fost deschisă pentru tâlhărie calificată, iar cercetările continuă pentru identificarea atacatorului, verificările derulându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/jaf-armat-la-o-sala-de-jocuri-un-hot-mascat-a-amenintat-o-pe-casierita-si-a-plecat-cu-12-000-de-lei–1835245.html

Ultimă oră

Același autor