Compania a eliminat, în octombrie, aproximativ 14.000 de locuri de muncă de la diviziile corporate – aproximativ jumătate din obiectivul de 30.000 raportat inițial. Runda de concedieri pregătită acum ar urma să fie similară celei din octombrie și ar putea fi anunțată oficial la începutul săptămânii viitoare, potrivit Reuters, care citează două persoane la curent cu planurile.
Concedierile vizează locuri de muncă din diviziile Amazon Web Services, retail, Prime Video și resurse umane ale companiei, cunoscută sub numele de People Experience and Technology, au declarat persoanele, deși amploarea completă nu este clară, iar detaliile se pot schimba.
Amazon a legat runda de concedieri din octombrie de dezvoltarea inteligenței artificiale, declarând, într-o scrisoare internă, că „această generație de AI este cea mai transformatoare tehnologie pe care am văzut-o de la Internet încoace și permite companiilor să inoveze mai rapid decât au facut-o vreodată”.
Cu toate acestea, CEO-ul Andrew Jassy le-a declarat ulterior analiștilor, în timpul conferinței telefonice pe tema rezultatelor financiare din trimestrul al treilea, că reducerea „nu a fost cu adevărat determinată de motive financiare și nici măcar nu este cu adevărat determinată de AI”.
Totalul de 30.000 de locuri de muncă care ar urma să fie eliminate la Amazon ar reprezenta o mică parte din cei 1,58 milioane de angajați ai Amazon, dar aproape 10% din forța de muncă corporativă a firmei.
Ar fi cea mai mare concediere din istoria de trei decenii a Amazon. Compania a tăiat aproximativ 27.000 de locuri de muncă în 2022.