-0.7 C
Iași
2 ianuarie, 2026

Vânt, lapoviță, ninsoare și polei. Când se încălzește vremea

Prima zi a noului an a venit cu fenomene meteorologice specifice acestei perioade din calendar, dar și cu avertizări importante pentru zonele montane și nu numai. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt puternic și viscol, valabil în mai multe regiuni ale țării.

„Din această seară, de la ora 23:00, până mâine seară, la ora 18:00, vorbim despre un cod galben pentru Carpații Occidentali și Orientali, dar și pentru ziua de vineri, în Carpații Meridionali”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone vântul va avea intensificări semnificative. „Vitezele vântului vor fi cuprinse între 70 și 90 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri vorbim de rafale ce pot atinge 90-100 km/h, viscolind ninsoarea și determinând o vizibilitate scăzută”, a precizat Elena Mateescu.

Pe lângă codul galben, ANM a emis și o informare meteorologică valabilă până pe 3 ianuarie, ora 10:00. „Vorbim de o informare care menționează cantități moderate de precipitații, intensificări ale vântului, viscol în zona de munte, strat de zăpadă și polei”, a mai spus directorul ANM.

Sursa: https://www.bzi.ro/vant-lapovita-ninsoare-si-polei-cand-se-incalzeste-vremea-5438564

Ultimă oră

Același autor