La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, cu 5 pompieri din cadrul Detașamentului 2 Iași, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, dintre care una cu medic.
În urma accidentului, două persoane au fost rănite, ambele conștiente. Victimele au fost evaluate la fața locului și ulterior transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.