-2.6 C
Iași
1 ianuarie, 2026

„Am încercat să scăpăm de dracu’ și am dat de ta-su’”. Foștii coasigurați ajung la Urgențe doar ca să nu-și plătească asigurarea

Astfel, în loc să plătească contribuția la asigurările de sănătate, mulți aleg să se prezinte la urgențe, unde statutul de asigurat sau neasigurat nu influențează accesul la servicii.

La finalul lunii iulie, CNAS Iași a precizat că, la nivelul județului, peste 26.000 de coasigurați urmau să-și piardă calitatea de asigurat odată cu modificarea din 1 octombrie, fiind nevoiți să-și achite individual contribuția la asigurarea medicală.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, precizează că la UPU nu există o statistică exactă privind pacienții asigurați sau neasigurați, deoarece acest lucru nu este înregistrat sistematic. Totuși, potrivit unei estimări, cel puțin 10% dintre pacienții care se prezintă la urgențe nu au asigurare medicală.

„Există un număr foarte mare de persoane neasigurate

„Există un număr foarte mare de persoane neasigurate. Schimbările recente, prin care acestea nu mai beneficiază de coasigurare, au dus la creșterea adresabilității către urgențe a neasiguraților. Aceștia nu mai pot beneficia de internări de zi și, preferând să rămână neasigurați, ajung tot mai des în unitățile de urgență, ceea ce pune o presiune foarte mare asupra sistemului. La sfârșitul lunii vom prezenta cifrele exacte pentru acest an, însă deja observăm că numărul pacienților neasigurați, cu afecțiuni severe, este în creștere. Este nevoie ca Casa de Asigurări sau alte organisme financiare să dezvolte mecanisme care să încurajeze aceste persoane să devină asigurate”, a declarat dr. Cimpoeșu.

Potrivit medicului, există persoane cu venituri din activități private care ar trebui să fie asigurate, dar nu sunt. Acesta atrage atenția că nu este o problemă a unui spital de urgență, ci ține de găsirea unui mecanism prin care aceste persoane să-și poată regulariza statutul de asigurat.

„De multe ori, oamenilor nu le pasă, până când apare o problemă de sănătate, o fractură, o afecțiune cardiacă, metabolică sau hepatică. Abia atunci își pun un semn de întrebare. Este o problemă majoră care necesită atenție și acțiuni concrete”, a punctat medicul.

Cât te costă asigurarea medicală?

Potrivit Casei de Asigurări de Sănătate Iași, foștii coasigurați pot rămâne în sistemul public de sănătate dacă depun o declarație fiscală la ANAF și achită contribuția anuală. Aceasta este stabilită la 2.430 de lei și reprezintă 10% din baza de calcul, echivalentă cu șase salarii minime brute. (mai multe informații)

În anul 2025, salariul minim brut este de 4.050 de lei, ceea ce înseamnă o bază de calcul de 24.300 de lei (6 × 4.050 lei), iar contribuția de 10% aplicată acestei sume asigură acoperirea medicală pentru un an întreg.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/am-incercat-sa-scapam-de-dracu-si-am-dat-de-ta-su-fostii-coasigurati-ajung-la-urgente-doar-ca-sa-nu-si-plateasca-asigurarea–1824076.html

Ultimă oră

Același autor