44 de adolescenți din Botoșani au învățat să-și folosească vocea: finalul unei noi ediții „Tinerii învață să Conducă” – FOTO

COMUNICAT DE PRESĂ

La început, pentru mulți dintre ei, a fost vorba despre emoții. Despre teama de a vorbi în fața altora sau de a nu fi suficient de convingători. Opt săptămâni mai târziu, 44 de adolescenți din Botoșani au demonstrat că aceste lucruri se pot învăța: pas cu pas, discurs cu discurs.

ProgramulYouth Leadership / Tinerii învață să Conducă , oferit gratuit de membrii Toastmasters Botoșani, s-a desfășurat în perioada februarie–martie și a reunit tineri cu vârste între 14 și 18 ani, interesați să-și dezvolte abilitățile de comunicare și leadership. Proiectul s-a desfășurat anul acesta în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani,

Timp de 8 săptămâni, în cadrul unor întâlniri săptămânale de câte două ore, participanții au lucrat la discursuri pregătite și improvizate, au exersat oferirea și primirea feedbackului și au învățat să-și susțină ideile în mod clar și structurat. Unii în limba română, alții exclusiv în engleză.

Ediția din acest an confirmă amploarea proiectului: cel mai mare program de tip Youth Leadership derulat de un club Toastmasters din România. Totodată, în premieră, cursurile au fost oferite în două limbi țintă – engleză și română, ba chiar extinse și în afara municipiului Botoșani, la Flămânzi, prin colaborarea cu Liceul Tehnic „Nicolae Bălcescu”.

Dincolo de cifre, experiența a fost una personală pentru fiecare participant. Unul dintre cursanții grupei în limba engleză a ales să facă naveta săptămânal de la Iași, un exemplu care reflectă motivația și implicarea tinerilor din program.

Momentul de încheiere a fost marcat printr-o ședință festivă, în cadrul căreia 13 dintre absolvenți au susținut discursuri în fața unei săli pline de mentori, părinți, prieteni și invitați. A fost un exercițiu final de curaj, dar și o dovadă clară a progresului realizat.

Programul a fost implementat cu sprijinul partenerilor educaționali Cambridge Star (facilitator al grupei în limba engleză, pentru al doilea an consecutiv), Colegiul Național „A.T. Laurian”, Colegiul Economic „Octav Onicescu” și, în premieră, Liceul Tehnic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi.

Coordonarea și livrarea sesiunilor au fost asigurate de o echipă de membri Toastmasters Botoșani: Alexandra Butnaru (coordonator și trainer), alături de Irina Siminiceanu și Cristian Stăncescu (traineri principali), și Alexandru Ștefănescu, Raluca Bejinariu, Andrei Iulian Ciubotaru, Cezar Grumeza și Elena Tincu (traineri secundari).

„Tinerii învață să Conducă” este mai mult decât un program de dezvoltare a abilităților de comunicare. Pentru mulți dintre participanți, este primul context în care aleg să-și facă vocea auzită. Și să o folosească cu încredere în fața unui public numeros.

Sursa: https://www.gazetabt.ro/44-de-adolescenti-din-botosani-au-invatat-sa-si-foloseasca-vocea-finalul-unei-noi-editii-tinerii-invata-sa-conduca-foto/

Ultimă oră

Același autor