33 de elevi și 16 profesori din patru țări sunt oaspeții Școli „Ion Creangă”

* unitatea de învățământ găzduiește, în perioada 20–25 aprilie 2026, una dintre cele mai ample mobilități internaționale din această primăvară, în cadrul programului Erasmus+ * la eveniment participă 33 de elevi și 16 profesori din Grecia, Italia, Polonia și Portugalia

Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Iași devine, în această săptămână, un punct de întâlnire pentru cinci comunități școlare europene. Instituția ieșeană găzduiește o mobilitate de grup organizată prin programul de Acreditare Erasmus+, reunind 33 de elevi și 16 profesori din patru țări: Grecia, Italia, Polonia și Portugalia. Evenimentul se desfășoară în intervalul 20–25 aprilie 2026 și face parte din implementarea acreditării Erasmus+ deținute de școală din anul 2023.

Partenerii care au ajuns la Iași sunt Gimnaziul nr. 2 din Kavala, Istituto Don Bavaro Marconi din Giovinazzo, Școala Primară nr. 4 din Toruń și Agrupamento de Escolas Arthur Gonçalves din Torres Novas. Deschiderea oficială a avut loc în sala de sport a școlii, într-un cadru festiv care a reunit elevi, profesori și familii gazdă, semn că proiectele europene nu mai înseamnă doar schimburi simbolice, ci experiențe directe de învățare și conviețuire.

În paralel cu întâlnirea oficială a cadrelor didactice cu directorul școlii, prof. Nicoleta Crețu, elevii invitați au fost integrați în activitățile curente ale unității de învățământ. Ei au participat la cursuri interactive alături de colegii români, intrând direct în ritmul vieții de școală și în contact cu metode de predare aplicate în cadrul experiențelor Erasmus. Accentul nu cade doar pe schimbul cultural, ci și pe învățarea practică, pe adaptare și pe lucrul în echipă.

Tema centrală a mobilității este „Competențe pentru viață”, iar programul a fost construit în jurul unor activități menite să dezvolte abilități transversale. Agenda include ateliere de ecologie și sustenabilitate, reunite sub proiectul „Eco City”, experimente științifice, activități de tip „learning by doing” și vizite documentare. Miza este ca elevii să exerseze, în contexte reale, competențe care depășesc granițele unei singure discipline: comunicare, cooperare, responsabilitate civică și înțelegerea diversității.

Astfel de mobilități au rolul de a transforma școala într-un spațiu în care elevii se pregătesc pentru viitor nu doar teoretic, ci și prin experiențe concrete. Tocmai de aceea, programul din această săptămână merge dincolo de sălile de clasă. Participanții vor avea parte de vizite culturale în Iași, de o întâlnire cu administrația locală, de o oprire la stația automată de monitorizare a calității aerului din cadrul Direcției Județene de Mediu, de ateliere de experimente la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” și de participarea la un festival de teatru.

Maura ANGHEL

Sursa: https://ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/33-de-elevi-i-16-profesori-din-patru-tari-sunt-oaspetii-scoli-a-ion-creangaa–217596426.html

Ultimă oră

Același autor