Consiliul Județean Iași a aprobat, în ședința ordinară din această lună, Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de restaurare și consolidare a Palatului Sturdza din Miroslava. Investiția are o valoare totală de 30,12 milioane de lei, din care peste 18,25 milioane de lei reprezintă lucrări de construcții și montaj.
Clădirea, monument istoric inclus pe lista județeană din 2015, se află în prezent în conservare, în curtea Liceului Agricol Mihail Kogălniceanu. Proiectul vizează readucerea imobilului la funcționalitate și integrarea sa în circuitul educațional și turistic al Casei Sturdza. Suprafața construită propusă este de 4.220 de metri pătrați, iar suprafața desfășurată va ajunge la peste 10.125 de metri pătrați.
Conform raportului de specialitate, documentația aprobată prevede o durată de execuție de 18 luni. În perioada lucrărilor vor fi create aproximativ 30 de locuri de muncă, iar după finalizare imobilul va fi administrat de Casa Sturdza, cu un personal estimat la 10 angajați.
Proiectul este inclus în Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat 2023 și a primit aviz favorabil din partea Consiliului Tehnico-Economic al CJ Iași.