27.09.2024 14:46
„De Crăciun, pe masă, câte-un mort în casă”. Marius Manole, amintiri de la Revoluție: Am dormit în cadă
captură video
Marius Manole a povestit o întâmplare din ajunul Crăciunului din ’89 în podcastul lui Horia Brenciu.
Actorul Marius Manole a fost invitat în
unde a rememorat stările prin care a trecut, copil fiind, la revoluția din ’89. Acesta spune că, pe vreme aceea, locuia cu părinții într-un bloc în care se trăgea. Iar părinții, ca să-l protejeze, l-au obligat să doarmă în baie, mai precis în cadă unde era în siguranță, departe de ferestrele dincolo de care se auzeau rafale de împușcături. A amintit și de obiectul cheie care l-a făcut să se teamă: Cântarea României, cartea pe care a găsit-o în focul din fața primăriei din Iași.
„Eram un copil zăpăcit. Mă plimbam prin casă și strigam „Moare Ceaușescu!” Am lipit o foaie pe ușa de la baie pe care scria „Moare Ceaușescu” Am dormit în cadă în noaptea aia. Pentru că la noi în bloc s-au pus foi în cutiile poștale cu mesajul – „De Crăciun, pe masă, câte-un mort în casă” Noi stăteam foarte aproape de Primăria de la Iași, eu eram solist la corul școlii.. și la revoluție, când se ardeau toate alea acolo, totul scos din primărie, eu am găsit o cărticică – Cântarea României – și când am deschis-o scria solist Marius Manole, învățător Cabalău Margareta. Și-am zis „Aoleu!”
„Ca și cum era un act incriminator la adresa ta?” – a întrebat Brenciu.
„Da. Și m-am dus acasă disperat la mama. Era cărticica aia albastră, ca un carnet de elev, nu mai știe nimeni cum arată și am zis… Mamă, uite, sunt în cartea asta de la primărie, ăștia o să mă omoare… nu știu ce. Mă rog, pericolul era altul. Se zicea că trece glonțul prin geamuri. La Iași s-a tras mult. Erau și multe povești… se spunea că în jurul Iașiului, în pădure, sunt teroriști… prostii.
De recitat poezii patriotice nu știu dacă am recitat, dar știu că am cântat. Oricum, la 11 ani, ce crezi? Că puteam să fiu anti-sistem? Dimpotrivă, era sărătoare, ne uitam la Duban și alții ca la zei, nu oricine era chemat să spună poezii la Cântarea României, erau selectați, dezinfectați, instruiți… era o mândrie să faci asta pe stadion în fața președintelui” a spus Marius Manole.
Recent, a postat și pe profilul personal de Facebook, unde este activ și strânge mereu mii de vizualizări și comentarii, secvența din emisiune în care recită o poezie patriotică, cu intonația specifică vremurilor:
27 sep 2024, 15:12