6.3 C
Iași
sâmbătă, 27 noiembrie, 2021

Suceava: USV a câştigat trei medalii de aur la INOVA 2021, la Zagreb

2021-10-19 16:43:52

Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a câştigat trei medalii de aur şi una de bronz la Expoziţia Internaţională INOVA care s-a desfăşurat, în perioada 13 – 15 octombrie, la Zagreb – Croaţia.

Într-un comunicat remis AGERPRES, marţi, de Biroul de presă al instituţiei academice sucevene se arată că, la ediţia din acest an, USV a participat cu patru lucrări, cea mai apreciată lucrare a ediţiei fiind Pumping system (un sistem de pompare realizat cu materiale inteligente cu memoria formei), ce are ca autori cercetători şi studenţi doctoranzi ai USV, respectiv Toader Eusebiu, Niţan Ilie, Pavăl Mihaela, Milici Dan, Cernuşcă Dumitru, Milici Mariana, Graur Adrian, Dimian Mihai, Ungureanu Constantin.

Această lucrare a primit Cupa şi premiul special INOVA 2021 a secţiunii Inginerie electrică, electronică şi energetică; Premiul special acordat de Asociaţia Internaţională de inventică şi Proprietatea Intelectuală (WIIPA); Medalia de aur a Salonului INOVA 2021 şi Certificat de apreciere acordat de Edyta Wolczyk, CEO IBS Blobal, cu sediul în Polonia, companie multinaţională de consultanţă în domeniul inovării şi designului, ce se concentrează pe furnizarea de soluţii pentru organisme guvernamentale, întreprinderi noi, întreprinderi mari, universităţi şi proprietari individuali de afaceri.

Sursa citată a precizat că această lucrare a fost premiată cu Medalia de aur şi la Salonul Internaţional de Inventică ITE 2021, organizat la Londra, în luna august a acestui an.

Medalie de aur au mai primit la INOVA 2021şi lucrările Energy recovery system (o soluţie originală de recuperare a energiei la sistemele de deschidere a uşilor) şi Automatic system for monitoring drivers’ attention (un sistem de monitorizare a atenţiei conducătorilor auto).

Câştigătoarea unei medalii de bronz a Salonului INOVA 2021 a fost lucrarea Method and system for power supplying isolated electrical consumers (o propunere de utilizare a sistemelor electrice ale unui automobil electric pentru alimentarea unor consumatori exteriori).

INOVA a început în 1971 ca o mică expoziţie regională de invenţii, organizată la Muzeul Tehnic Zagreb, la iniţiativa unui grup de entuziaşti, şi a reuşit să se transforme într-un spectacol internaţional de invenţii.

Organizat în colaborare cu Reţeaua Inventatorilor din Croaţia şi WIIPA (Asociaţia Internaţională de inventică şi Proprietatea Intelectuală), evenimentul este al doilea cel mai vechi salon de invenţii din lume dedicat inventatorilor, antreprenorilor, organizaţiilor profesionale, universităţilor şi institutelor de cercetare.

INOVA 2021 a atras delegaţii de inventatori, membri ai WIIPA din Taiwan, Malaezia, Polonia, Vietnam, Coreea, Cambodgia, Thailanda, România, Marea Britanie, Arabia Saudită, Canada, Federaţia Rusă, Iran, Ucraina, etc.

România a participat cu nouă brevete ale inventatorilor din Bucureşti, Iaşi şi Suceava. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Sursa foto:

/ facebook.com

Sursa: https://www.agerpres.ro/educatie-stiinta/2021/10/19/suceava-usv-a-castigat-trei-medalii-de-aur-la-inova-2021-la-zagreb–799248

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,712FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
10CititoriConectați-vă

Vaslui Plus