29.2 C
Iași
vineri, 30 iulie, 2021

Descoperire macabră la Iași. Piciorul unui om, îngropat în curtea unei mânăstiri. VIDEO

Publicat la 9 iunie 2021, 14:44

Ultima modificare în 9 iunie 2021, 14:45

Un picior de om a fost găsit, într-o pungă din plastic legată cu sârmă, la o mânăstire din municipiul Iași.

macabră a avut loc, în cursul dimineții de marți, la

din cartierul cu același nume din Iași. Piciorul de om a fost găsit îngropat, într-o pungă de plastic, legată cu sârmă, în timpul unor lucrări de construcție, după cum relatează

Marți dimineața, unul dintre lucrătorii care făceau săpături în zonă au sunat la numărul unic de urgențe 112 și a anunțat că a găsit, în pământ, o pungă legată cu sârmă în care se afla un picior de om.

„Polițiștii Secției 5 au fost sesizați de către o persoană despre faptul că a găsit în curtea unei mănăstiri oseminte posibil umane. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, conform BZI.

Misiune imposibilă pentru criminaliști

La scurtă vreme, la fața locului și-au făcut apariția mai multe echipaje de poliție și criminaliști care au început să investigheze descopeirea macabre. Criminaliștii au făcut fotografii și au luat piciorul, urmând să facă expertize. Aceștia urmează să stabilească de cât timp a fost îngropat. În măsura în care vor avea noroc criminaliștii vor încerca să decopere și cui i-a aparținut ori cine l-a îngropat la mânăstire.

„Nu avem de unde ști cum a ajuns piciorul acolo. Era cumva într-o soluție care l-a conservat. Este posibil să fie un picior amputat ce a aparținut unei persoane care a dorit să-l îngroape la mănăstire sau poate fi un picior folosit în scop didactic”, a precizat o sursă din cadrul anchetei, citată de presa ieșeană.

Muncitorii care lucrau în zonă au spus că la lucrările pe care le-au făcut au mai găsit oseminte umane, însă niciodată un picior într-o pungă.

Una dintre ipotezele care se conturează în acest caz ar fi aceea că piciorul găsit ar fi fost amputat în urma unei intervenții chirurgicale și a fost îngropat la Mânăstire. Însă anchetatorii nu se pot pronunța cu siguranță până când nu vor avea mai multe informații.

Sursa: https://evz.ro/descoperire-macabra-la-iasi-piciorul-unui-om-ingropat-in-curtea-unei-manastiri-video.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,712FaniÎmi place
234CititoriConectați-vă

Vaslui Plus