7.6 C
Iași
vineri, 5 martie, 2021

Poli Iaşi a avut mai mulţi jucători care au intrat pe teren cu COVID-19! Cum a fost posibil

22 ianuarie 2021, 14:54

Tehnicianul celor de la Poli Iaşi, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă online, că mai mulţi jucători din echipa sa au evoluat în ultimul meci din campionat fiind infectaţi cu noul coronavirus.

Antrenorul a afirmat că a aflat acest lucru abia la testele efectuate a doua zi după meci şi consideră că înfrângerea din partida cu Botoşani, scor 0-1, a fost cauzată de această problemă.

„Noi venim după o dezamăgire foarte mare (n.r. – înfrângerea cu FC Botoşani). Am fost dominaţi clar de o echipă de acelaşi nivel valoric, nu puteam să dăm nici măcar o pasă lungă de 30-40 de metri, şi nu găseam cauzele. Apoi, din păcate, le-am găsit. A doua zi dimineaţă, după meci, am făcut testarea şi au căzut unul câte unul. Şi atunci am aflat că am jucat acel meci cu jucători pozitivi (n.r. – la coronavirus), iar asta explică tot ce s-a întâmplat în repriza a doua cu Botoşani. Şi nu am pierdut doar jucători, am pierdut şi aproape întreg staff-ul tehnic. Astfel, toată supărarea mea pe jucători pentru înfrângerea cu FC Botoşani s-a transformat în dragoste”, a spus Pancu, citat de Agerpres.

Tehnicianul nu i-a nominalizat pe cei care au fost depistaţi pozitivi la testul COVID-19, dar gsp.ro anunţă că este vorba opt persoane: patru jucători, Calcan, De Iriondo, A. Stan şi Acosta, trei membri ai staff-ului tehnic, antrenorul principal Mugur Cornăţeanu, antrenorul de portari Benone Dohot şi preparatorul fizic Dani Reyes şi magazinerul Gheorghe Ungheanu.

Sursa: http://adevarul.ro/news/sport/poli-iasi-avut-mai-jucatori-intrat-teren-covid-19-fost-posibil-1_600ac6675163ec427135dc41/index.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,712FaniÎmi place
234CititoriConectați-vă

Vaslui Plus