1.7 C
Iași
vineri, 22 ianuarie, 2021

Consilierul lui Orban, evacuat de Cîțu din Palatul Victoria, dar de nuntă de 615.000 de lei

14 Ian 2021 – 08:22

Bătăliile interne din Partidul Național Liberal devin din ce în ce mai evidente, ultimul exemplu în acest sens fiind epurările făcute de premierul Florin Cîțu la Cancelaria șefului Executivului, operate chiar în cursul acestei săptămâni. 12 consilieri și secretari de stat care au lucrat, anul trecut, pentru Ludovic Orban au primit decizii de eliberare din funcție. Printre aceștia se numără și celebrul Tănase Stamule, cel care a fost pregătit, degeaba, pentru a deveni primar al Sectorului 1, însă care nu a mai candidat, pentru că PNL a sprijinit-o pe Clotilde Armand. Stamule n-a prins nici funcția de viceprimar. În schimb, atât el, cât și fratele său, Stere, au obținut sinecuri la Cancelaria Prim-Ministrului Orban și funcții în consiliile de administrație ale unor companii de stat. Tănase Stamule a obținut, în 2019, peste 600.000 de lei din darul de nuntă.

Dintre cei 12 consilieri de stat sau secretari de stat eliberați din funcții de Florin Cîțu, “Jurnalul” a identificat o singură persoană care, pe lângă calitatea de colaboratori ai fostului premier Ludovic Orban, au fost “uniți” în consiliile de administrație ale unor companii guvernamentale. Este vorba despre Tănase Stamule, care, până săptămâna aceasta, a deținut funcția de consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului și care, potrivit declarației sale de interese, ocupă și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei Iprochim SA, al cărui acționar majoritar, cu 73%, este statul român, prin Ministerul Economiei. Al doilea pachet de acțiuni ca importanță la Iprochim, de 17,45%, este deținut, conform Registrului Comerțului, de către Vasile Didilă, care este nimeni altul decât fratele celebrului om de afaceri Gruia Stoica, cel care, în 2013, a încercat să cumpere CFR Marfă. În 2015, atât Gruia Stoica, cât și Vasile Didilă au fost puși sub urmărire penală de DIICOT, într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani, în legătură cu privatizarea companiei Transbordare Vagoane Marfă SA, fiind condamnați, în 10 aprilie 2020, de către Tribunalul Iași, la câte trei ani și jumătate de închisoare. Sentința nu este definitivă.

Soția, angajată la Curtea de Conturi

Tănase Stamule a devenit consilier de stat la Cancelaria premierului Orban în data de 16 noiembrie 2019, iar, în mai puțin de o lună, a și fost propulsat în Consiliul de Administrație al Iprochim SA, după care a fost numit în funcția de președinte al Consiliului de Administrație.

În această calitate, Tănase Stamule a depus mai multe declarații de avere și de interese, printre care și cele din data de 5 august 2020, din care reiese că deține, împreună cu soția sa, Simona, un apartament în București, achiziționat în anul 2019, în suprafață de 65 de metri pătrați. Tot în 2019, a intrat și în posesia unor bijuterii estimate la valoarea de 7.000 de euro.

Tănase Stamule a contractat, de asemenea, în anul 2019, un credit de la Banca Transilvania, în cuantum de 315.000 de lei, pe care trebuie să-l returneze până în anul 2047.

Detaliul care sare, efectiv, în ochi, însă, din acest document, se regăsește la rubrica “Venituri”. Tănase Stamule notează că a încasat un “dar de nuntă” în valoare de 615.000 de lei. El s-a căsătorit, în 2019, cu Simona, care lucrează ca auditor la Curtea de Conturi, de unde a încasat, în ultimul an fiscal, venituri salariale în cuantum de 81.000 de lei, dar care predă cursuri și face cercetare la Universitatea Tehnică de Construcții, de unde a mai realizat venituri în sumă de 43.000 de lei, Tănase Stamule este profesor la ASE, de unde a realizat venituri salariale de 135.807 lei.

Fratele, tot consilier de stat. Tot la Cancelaria premierului

Și pentru că tot vorbeam de frați, când ne refeream la acționarul Iprochim SA Vasile Didilă, aflăm că nu doar Tănase Stamule a lucrat, anul trecut, la Palatul Victoria, ca și colaborator apropiat al fostului premier Ludovic Orban, ci și Stere Stamule, fratele mai mare al lui Tănase. Acesta a depus, în 7 octombrie 2020, la numirea în funcția de consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, declarații de avere și de interese.

Stere Stamule (FOTO) nu are case, nu are terenuri, nu are conturi bancare sau bunuri de valoare și este necăsătorit. Are, în schimb, o datorie de 40.250 de lei la Banca Transilvania, împrumut luat în anul 2019, cu scadență în 2024. Înainte de a ajunge la Guvern, Stere Stamule a lucrat la Fundația Konrad Adenauer România, ca și coordonator de proiect, de unde a încasat venituri de 70.837 de lei. Din declarația de interese depusă la aceeași dată, rezultă că Stere Stamule este prim-vicepreședinte al Asociației “Comunitatea Armână din România” și trezorier la Societatea Culturală Aromână.

Lista “epurărilor”

Așa cum precizam mai sus, pe data de 12 ianuarie 2020, premierul Florin Cîțu a semnat nu mai puțin de 12 Decizii de eliberare din funcție a unor persoane angajate la Palatul Victoria de către fostul premier Ludovic Orban. Primul pe această listă este Tănase Stamule, consilier de stat la Cancelaria premierului.

Al doilea eliberat din funcție este Daniel Dragoș Tănăsoiu, consilier de stat la Corpul de Control al premierului. Aceeași soartă au avut-o Romulus Lucian Iaru – secretar general adjunct al Guvernului, Radu Nicolescu – consilier de stat la Cancelaria premierului, Marian Murguleț – secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, Ionel Roiban – consilier de stat la Cancelaria premierului, Sebastian Bodu – consilier de stat la Cancelaria premierului, Simona Mihaela Brătulescu – secretar de stat la Cancelaria premierului, Petru Lucian Rusu – secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, Dan Ștefan Meran – consilier de stat la Cancelaria premierului și Vlad Adrian Tone – consilier de stat la Cancelaria premierului.

Sursa: https://jurnalul.antena3.ro/stiri/politica/consilierul-lui-orban-evacuat-de-citu-din-palatul-victoria-dar-de-nunta-de-615-000-de-lei-864405.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,712FaniÎmi place

Vaslui Plus