2.9 C
Iași
vineri, 22 ianuarie, 2021

Iaşi: La spitalul mobil de la Leţcani se vor efectua lucrări de sterilizare şi dezinfectare; pacienţii, trimişi în alte spitale

2021-01-13 22:33:04

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, Florin Roşu, a declarat, pentru AGERPRES, că spitalul mobil de la Leţcani va fi închis pentru câteva zile, timp în care se vor face lucrări de dezinfectare şi sterilizare, precum şi lucrări de mentenanţă.

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată întrucât în unitatea mobilă sunt internaţi 15 pacienţi care au forme medii şi uşoare de COVID-19, alţi doi pacienţi fiind internaţi la ATI.

Primii care au fost mutaţi au fost pacienţii de la terapie intensivă, urmând ca în cursul zilei de joi să fie mutaţi şi restul pacienţilor la spitale suport COVID din Iaşi.

„În momentul de faţă numărul de cazuri de COVID a scăzut şi avem posibilitatea de a face sterilizare în spital. Până în acest moment nu am putut face sterilizare. Pe lângă aceasta, mai putem face verificarea sistemului energetic şi sistemului electric. Având locuri în spitalele din Iaşi, am decis să mutăm pacienţii până luni sau marţi, urmând ca atunci să îi readucem la spitalul mobil”, a precizat dr. Florin Roşu.

Acesta a mai menţionat că vineri va sosi o echipă de mentenanţă care va verifica starea sistemelor de încălzire şi electricitate ale spitalului mobil.

Spitalul mobil de la Leţcani a fost achiziţionat de Consiliile Judeţene Iaşi şi Neamţ prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare Intracomunitară Nord Est. El a fost predat spre folosinţă Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” pe 7 septembrie, dar a devenit funcţional din 16 octombrie. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)

Sursa: https://www.agerpres.ro/sanatate/2021/01/13/iasi-la-spitalul-mobil-de-la-letcani-se-vor-efectua-lucrari-de-sterilizare-si-dezinfectare-pacientii-trimisi-in-alte-spitale–642717

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,712FaniÎmi place

Vaslui Plus