2.9 C
Iași
vineri, 22 ianuarie, 2021

#imunitateprinmiscare Camelia Potec: Românii trebuie să fie conştienţi că sănătatea fără mişcare este imposibilă

2020-12-03 10:00:00

Campioană olimpică şi multiplă medaliată la campionatele europene şi mondiale de nataţie, Camelia Potec îi îndeamnă pe români să conştientizeze că sănătatea fără activitate fizică este imposibilă şi atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de procentajul de 63% al sedentarismului în rândul populaţiei.

„În ultimele 10 luni s-a tot vorbit despre sănătate şi cred că ar trebui ca românii să fie puţin mai conştienţi de faptul că fără sănătate nu ai nimic. Iar sănătate fără mişcare este aproape imposibilă. Eu cred că fiecare om care se respectă ar trebui să se gândească la acest lucru, mişcarea înseamnă sănătate. Şi nu doar ar trebui să îl spunem, dar până nu încerci, nu ai cum să crezi acest lucru. De aceea, în primul şi în primul rând este important cum trăim. Este foarte trist atunci când cineva drag se îmbolnăveşte. Ca să trăim bine şi să fim bine, trebuie să conştientizăm faptul că sănătatea este foarte importantă pentru viaţă şi pentru cum trăim pe acest pământ. Foarte trist mi se pare acest procent al sedentarismului în rândul populaţiei şi sper ca toţi cei care află despre el, pentru că sunt sigură că foarte puţini cunosc acest procentaj, ar trebui să se îngrozească în ceea ce priveşte viitorul copiilor noştri şi exemplul pe care ar trebui să îl dăm. Mai bine mai târziu decât niciodată, şi cred că nu ne-am născut toţi învăţaţi, şi cred că şi dacă ai peste 60 de ani nu este târziu să începi să faci puţină mişcare”, a declarat Camelia Potec pentru AGERPRES .

Ea consideră că românii ar trebui să ia exemplul altor ţări cu un procent mai mic al sedentarismului şi că activitatea fizică moderată poate fi practicată fără prea mari eforturi: „Mie întotdeauna mi-a plăcut să mă uit peste gard şi să învăţ şi de la alţii, atunci când am văzut că în ceea ce mă priveşte am un deficit de cunoştinţe, în absolut orice domeniu. Cred că ar trebui să facem toţi acest lucru, să vedem ce fac alţii şi să luăm ce e mai bun pentru noi. Pentru că la urma urmei nu ne-am născut învăţaţi, învăţăm pe parcursul vieţii indiferent de câţi ani avem şi nu trebuie să ne fie ruşine. Dacă nu învăţăm deşi avem posibilitatea să vedem şi să recunoaştem că iei fac un lucru bun şi noi nu, atunci ar trebui să ne fie ruşine. Şi nu pentru că avem o vârstă sau am ajuns la maturitate şi ni se pare că am văzut şi le ştim pe toate”.

Campioana olimpică de la JO 2004 de la Atena apreciază că România are un deficit de baze sportive, dar acesta nu constituie un motiv pentru ca oamenii să nu facă mişcare.

„Cred că avem un deficit în ceea ce priveşte infrastructura sportivă faţă de alte ţări. Avem un deficit al bazelor sportive, dar ăsta nu este un motiv să nu facem absolut nimic, pentru că din fericire sportul se poate face şi acasă, pentru că vorbim de sport moderat. Dacă vrei nişte greutăţi, poţi umple foarte uşor nişte sticle cu apă, dacă vrei să alergi o poţi face şi în picioarele goale, vorba aia, genuflexiuni, flotări, poţi să faci şi acasă, la o piscină poţi să înveţi să înoţi, sunt destule modalităţi. E imposibil să nu le găseşti pentru a face mişcare, dar pentru a face mişcare tot timpul trebuie să îţi faci un plan, să fii organizat. Pe de altă parte, cred că sportul trebuie să facă parte din educaţia fiecărui copil şi a fiecărui om. Ca părinte mă gândesc din ce în ce mai des la educaţia fiicei mele în acest sens şi cum ar trebui să o facem”, a mai spus Camelia Potec.

Ea explică diferenţele dintre sportul de masă şi cel de performanţă şi consideră că un sportiv profesionist ajunge în această postură plecând de la amatorism: „Eu chiar dacă am făcut sport de performanţă, nu am sfătuit niciodată oamenii să vină să facă sport de performanţă. Încă o dată spun, sportul de performanţă alege persoana şi nu invers. Nu copilul alege performanţa. De aceea am spus de fiecare dată că importantă este sănătatea. Şi pentru a duce un stil de viaţă sănătos trebuie să faci mişcare, să ai o dietă corectă, un stil de viaţă corect, să nu neglijezi somnul, relaxarea psihică, să mai faci şi lucruri care îţi plac, nu doar muncă şi somn”.

Din postura de preşedintă a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec încearcă să promoveze înotul ca sport de interes naţional, cunoscute fiind beneficiile aduse sănătăţii de această disciplină.

„Dacă vorbim despre nataţie, noi ne-am zbătut şi ne zbatem în continuare ca înotul să devină un sport de interes naţional. Şi vorbesc despre faptul că ne dorim ca înotul să devină gratuit în fiecare şcoală, cel puţin la clasele 0-4. Pentru acest lucru am găsit deschidere, am găsit oameni care ar putea fi interesaţi să promoveze această idee. Din păcate, în momentul de faţă acest lucru este imposibil la nivelul întregii ţări pentru că, bineînţeles, nu avem aceste baze sportive. Dar nu este imposibil ca acolo unde există baze sportive înotul să poată fi făcut printr-o decizie locală, la orele de educaţie fizică. Tocmai de aceea există acel proiect la CNI, cu construcţia de bazine, pentru a putea şi noi la un moment dat, peste câţiva ani, să facem acest lucru, înotul să fie oră de sport la şcoală, cel puţin o dată pe săptămână în toate şcolile, la clasele 0-4. Trebuie să fiu încrezătoare, pentru că de aceea am rămas în lumea sportivă şi promovez acest sport, pentru că ştiu ce beneficii aduce şi ştiu cât de multă lume îşi doreşte să facă acest sport. Şi atunci fac tot ce depinde de mine pentru a promova la nivelul guvernamental, o să mă lupt pentru acest lucru. Însă bazinele se construiesc din păcate foarte, foarte încet. Pentru că birocraţia este un obstacol, pentru că în România se construieşte mai greu decât în alte ţări. Dar sperăm uşor, uşor că o să fie viabil şi acest proiect”, a mai spus Camelia Potec.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, derulează, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, o campanie de informare publică privind beneficiile practicării sportului asupra sistemului imunitar, în contextul pandemiei de COVID-19.

Conform unui studiu realizat în Brazilia, riscul de spitalizare al persoanelor care au contractat noul coronavirus a fost cu peste 34% mai mic în rândul persoanelor „suficient de active”. Studiul s-a bazat pe un sondaj efectuat de Universitatea din Sao Paulo în colaborare cu alte centre braziliene de studii superioare şi a cuprins 938 de brazilieni care au contractat COVID-19.

De asemenea, s-a constatat că riscul de spitalizare a fost mai mare în cazul pacienţilor supraponderali sau obezi, precum şi în cazul persoanele cu niveluri reduse de educaţie şi statut socioeconomic, se menţionează în studiu.

În România, absenţa activităţii fizice în rândul populaţiei este una dintre cauzele mortalităţii crescute în rândul pacienţilor cu COVID-19, susţine medicul şi conferenţiarul universitar Bogdan-Alexandru Hagiu, de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Conform celui mai recent Eurobarometru, efectuat de Comisia Europeană în 2018, România se află pe locul 2 în ceea ce priveşte sedentarismul. Potrivit datelor, mai mult de 63% dintre români nu practică niciodată nicio formă de activitate fizică.

AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: https://www.agerpres.ro/sport-intern/2020/12/03/imunitateprinmiscare-camelia-potec-romanii-trebuie-sa-fie-constienti-ca-sanatatea-fara-miscare-este-imposibila–620143

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,712FaniÎmi place

Vaslui Plus