2.9 C
Iași
vineri, 22 ianuarie, 2021

02 dec 2020 / 23:26

Carmen Dorobăț nu mai poate fi managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi. „Mă voi conforma”

Curtea de Apel Iași a decis că medicul Carmen Dorobăț nu mai poate deține o funcţie de conducere publică.

Medicul Carmen Dorobăț nu va mai putea fi managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi. Asta pentru că după ce Carmen Dorobăț a depus o contestație cu privire la sentinţa prin care a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, magistrații de la Curtea de Apel Iași au specificat în mod clar că medicul ieşean nu mai are nici dreptul de a mai ocupa o funcţie de conducere publică. Inițial, Curtea de Apel Iași menționa că singura interdicție în procesul managerului Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi este aceea de a preda în instituții publice sau private, scrie

“Am clarificat prin avocaţii mei exprimarea deciziei finale şi sigur mă voi conforma. Sunt convinsă că managementul va merge la fel de bine. Vă mulțumesc pentru colaborarea instituţională pe care am avut-o”, a spus Carmen Dorobăţ.

Carmen Dorobăţ a fost condamnată vineri definitiv într-un dosar de luare de mită la trei ani de închisoare cu suspendare.

02 dec, 21:18

Sursa: https://www.dcnews.ro/carmen-dorobat-nu-mai-poate-fi-managerul-spitalului-de-boli-infectioase-iasi-ma-voi-conforma_787671.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,712FaniÎmi place

Vaslui Plus