1 C
Iași
joi, 3 decembrie, 2020

Coronavirus/ Iaşi: Încă doi dintre pacienţii transferaţi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ au murit

2020-11-22 11:31:28

Încă doi dintre cei şase pacienţi transferaţi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ la spitalul mobil de la Leţcani au murit, a anunţat duminică managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf.Parascheva” din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ.

„Din cei şase pacienţi veniţi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ am pierdut, din nefericire, patru. Erau pacienţi cu vârste de 65 de ani şi cu comorbidităţi şi care aveau infecţii cu SARS-CoV-2. Niciunul nu are probleme datorate unor leziuni provocate de arsuri. Decesele au fost înregistrate în acest sfârşit de săptămână, nu azi dimineaţă”, a precizat Carmen Dorobăţ.

În urmă cu o săptămână, la spitalul mobil Leţcani au fost aduşi şase pacienţi cu COVID-19 de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, după ce un salon de la terapie intensivă a fost mistuit de flăcări. În incendiu şi-au pierdut viaţa 10 pacienţi, iar un medic şi o asistentă care au încercat salveze bolnavii din flăcări au suferit arsuri. Medicul a fost transportat la un spital din Belgia. AGERPRES/(A – autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa: https://www.agerpres.ro/sanatate/2020/11/22/coronavirus-iasi-inca-doi-dintre-pacientii-transferati-de-la-spitalul-judetean-piatra-neamt-au-murit–614179

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

Vaslui Plus

Comunicat de presă – Consiliul Judeţean Iaşi

2020-12-03 10:08:09850 milioane de euro finanţare prin PNRR pentru judeţul IaşiPrezenţi ieri la Iaşi, Vicepremierul Raluca Turcan şi Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, împreună...

#imunitateprinmiscare Camelia Potec: Românii trebuie să fie conştienţi că sănătatea fără mişcare este imposibilă

2020-12-03 10:00:00Campioană olimpică şi multiplă medaliată la campionatele europene şi mondiale de nataţie, Camelia Potec îi îndeamnă pe români să conştientizeze că sănătatea fără...

03 dec 2020 / 08:40

Cu ce se ocupa Mirela Vaida la 18 ani: Câștigam cât mama într-o lunăPrezentatoarea „Acces Direct”, Mirela Vaida, a dezvăluit care a fost primul...