2.2 C
Iași
joi, 3 decembrie, 2020

Măsuri suplimentare dispuse de MApN pentru sprijinirea sistemului medical naţional – Locuri pentru pacienţii cu coronavirus la spitalele din Sibiu şi Iaşi şi voluntari pentru spitalele Covid şi efectuarea anchetelor epidemiologice

astăzi, 17:17

Direcţia Medicală a MApN a dispus măsuri pentru suplimentarea forţelor şi mijloacelor puse la dispoziţia sistemului medical naţional pentru combaterea efectelor pandemiei COVID-19, din ordinul ministrului apărării naţionale, Nicolae Ciucă. Astfel, se pun la dispoziţie locuri pentru pacienţi în spitalele din Sibiu şi Iaşi şi voluntari pentru spitalele Covid şi efectuarea anchetelor eidemiologice.

Astfel, Spitalul Militar de Urgenţă ”Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu devine unitate medicală de suport COVID-19, cu o capacitate de 11 paturi.

”Începând cu seara zilei de sâmbătă, 31 octombrie, unitatea spitalicească militară din Sibiu va prelua pacienţi pozitivi la infecţia cu SARS-CoV-2, având destinate în acest sens şase paturi pentru pacienţii cu forme medii şi cinci paturi ATI, pentru formele severe şi grave. Pacienţii vor fi direcţionaţi la unitatea medicală militară de Spitalul Judeţean Sibiu”, a transmis, sâmbătă, MApN.

De asemenea, începând cu duminică, 1 noiembrie, ora 12.00, Secţia „COVID-19” a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă din Iaşi îşi va mări capacitatea de la 16 la 30 de paturi pentru tratarea pacienţilor cu forme medii, care necesită suport de oxigen.

În plus, Institutul Medico-Militar (IMM) va sprijini Direcţiile de Sănătate Publică ale Municipiului Bucureşti şi judeţului Mureş pe două linii de efort.

Studenţi din anii 2 şi 3 ai IMM îşi vor desfăşura în mod voluntar activitatea, începând cu 2 noiembrie, în cadrul call-center-urilor operaţionalizate de cele două DSP, pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice. Repartizarea studenţilor voluntari către cele două DSP se va face pe baza nevoilor zilnice de suplimentare a personalului.

Tot pe bază de voluntariat, 62 de studenţi din anii 4, 5 şi 6 de la IMM Bucureşti şi 17 de la IMM Târgu Mureş s-au înscris pentru a-şi desfăşura activitatea în spitalele militare din ţară, în facilităţile de tratare sau suport COVID-19 sau în cele ATI. Repartizarea studenţilor se va face, de asemenea, în funcţie de nevoile unităţilor medicale.

Sursa: https://www.news.ro/social/masuri-suplimentare-dispuse-mapn-sprijinirea-sistemului-medical-national-locuri-pacientii-coronavirus-spitalele-sibiu-iasi-voluntari-spitalele-covid-efectuarea-anchetelor-epidemiologice-1922401731062020101719571122

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

Vaslui Plus

Comunicat de presă – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

2020-12-03 11:30:42UAIC va contribui la crearea unui Campus European prin proiectul EC2UÎn săptămâna 23-27 noiembrie s-a lansat Proiectul Alianţei Universitare EC2U, prin care Universitatea...

FORRÁSOK/Három Covid-kórházban is házkutatást tart a DNA

2020-12-03 11:03:44Bukarest, december 3./Agerpres/ - Huszonkét Brassó, Hargita és Iaşi megyei helyszínen tart csütörtökön házkutatást az Országos Korrupcióellenes Ügyészség (DNA) Brassó megyei alegysége -...

Premiile Academiei: Gigi Căciuleanu, Doina Lemny şi Ion Grigorescu – printre personalităţile recompensate cu ‘Distincţia Culturală’

2020-12-03 10:50:29Coregraful Gigi Căciuleanu, istoricul de artă Doina Lemny şi artistul plastic Ion Grigorescu au fost recompensaţi, joi, de Academia Română cu diploma "Distincţia...