Comunicat de presă – DIICOT

0
Loading...

2020-10-16 17:17:07

La data de 16.10.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat un număr de 3 percheziţii, pe raza municipiilor Iaşi şi Oradea, la sediile a două societăţi comerciale, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reţinut faptul că cele două societăţi comercializau produse din cannabis, pe care le promovau ca având o concentraţie redusă de Tetrahidrocanabinol (THC).

În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate produse dintre cele oferite spre vânzare ce urmează a fi analizate pentru a se stabili dacă acestea conţin substanţe aflate sub control naţional.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Oradea, al lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi al jandarmilor din cadrul IJJ Iaşi.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Sursa: https://www.agerpres.ro/stiri/2020/10/16/comunicat-de-presa-diicot–592517

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here