Comunicat de presă – Deputatul PNL Iaşi Marius Bodea

0
Loading...

2019-10-09 16:37:24

Primarul Iaşului a semnat pentru distrugerea Esplanadei Oancea

Deputatul Marius Bodea atrage atenţia că Espanada Oancea este în pericol după ce Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a emis autorizaţiile de construire a două blocuri turn în acea zonă. Asta deşi anul trecut acesta a promis ferm că nu va face acest lucru până când “autorităţile locale, investitorii şi locatarii vor ajunge la un consens raţional cu privire la viitorul acestei zone”.

“Esplanada este singurul spaţiu public pe care mii de cetăţeni îl folosesc pentru a se relaxa, pentru a ieşi cu copiii la plimbare sau pur şi simplu pentru a socializa. Primarul Chirica nu s-a ţinut de cuvânt. Respectarea unei promisiuni e, în fapt, lipsă de respect faţă de cetăţeni, iar d-l Mihai Chirica pare să nu înţeleagă acest lucru, din păcate! Practic, Primarul oraşului şi-a pus pecetea pe distrugerea ireversibilă a Esplanadei Oancea şi a întregii zone de promenadă. Construcţia a încă două blocuri-turn în acel loc va însemna distrugerea unei oaze de verdeaţă şi de linişte pentru localnici. Îl invit pe primarul Chirica să meargă să vorbească cu oamenii din Tătăraşi, la fel cum a făcut când se afla în campanie şi le-a cerut votul”, a spus deputatul Marius Bodea, Preşedintele Biroului Politic Local al PNL.

Reamintim că în urma sesizărilor făcute de deputatul Marius Bodea, Prefectul Iaşului a decis atacarea PUZ-ului prin care primăria a aprobat construcţia unui bloc-turn în capătul Esplanadei. Este unul dintre cele trei blocuri-turn aprobate în Consiliul Local.

“Voi continua să mă şi voi face tot posibilul pentru stoparea construirii acestor două blocuri autorizate de primarul Mihai Chirica. Deja lucrez la sesizarea pe care o voi înainta Prefectului şi tuturor instituţiilor care pot anula această aberaţie urbanistică”, a adăugat deputatul Marius Bodea.

Sursa: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/10/09/comunicat-de-presa-deputatul-pnl-iasi-marius-bodea–382677

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here